„Nu căutați formule obscure, nici mistere”. Brâncuși la Timișoara
TEXT: Diana Badea FOTO: Cătălin Georgescu, courtesy of Art Encounters Foundation
Momentele românești din expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale funcționează ca un ac de siguranță prins de vestonul României, trasând „legătura artistului cu țara sa natală, cu arta și literatura românească, lăsând publicului libertatea să descopere aceste relații subtile după propriile intuiții și simțăminte”, în cuvintele curatoarei Doina Lemny.
Expoziția își începe parcursul cu Ecorșeul din 1902, lucrarea de final a lui Brâncuși de la Școala Națională de Arte Frumoase din București, sub îndrumarea profesorului său de anatomie dr. Dimitrie Gerota, devenită pentru mult timp un reper estetic sculptural și anatomic în școlile de artă și de medicină din România. Ajungem la Ansamblul Funerar de la Buzău, comandat în 1907 de văduva Eliza Stănescu-Popovici, în amintirea soțul său, pe care sculptorul îl va livra târziu (în 1914) și diferit față de cum se angajase prin contract să-l sculpteze: „bustul cu două brațe asemănător fotografiilor biografice” devine modern, viguros, eliberat de simetrie, iar „figura alegorică reprezentând o femeie care plânge” se va transforma într-un nud de femeie îngenuncheat în postură de rugăciune, cu forme elegiace, calme, senine.
