Întrebând-o ce a bucurat-o cel mai mult de-a lungul cercetării și ce rămâne în urma ei, Dorothée ne-a mărturisit: „Mi-a plăcut că am avut ocazia să lucrez cu profesioniști în domeniu și am învățat de la ei, indiferent că a fost vorba de grafică, istorie sau arhitectură. E un privilegiu să poți aduce împreună profesioniști din direcții diferite – și să-i lași să-și facă treaba, fiecare în domeniul său. Așa am reușit, de fapt, să facem o carte care să vorbească publicului larg, nu doar arhitecților: un ghid pentru Constanța respectivei perioade, pe care-l poți folosi pentru un city-break, de pildă. Am scos la lumină o arhivă fenomenală, care acum poate circula fără a se distruge. Filiala București a Ordinului Arhitecților a achiziționat arhiva, ea putând fi cercetată mai departe. E deci un început, nu un document exhaustiv, de aici putându-se investiga în continuare o mulțime de direcții: despre stil, ce s-a preluat din el în episoadele următoare ale carierei lui Goldstein/Maicu. De asemenea, am apucat să văd Constanța cu alți ochi, cu poveștile ei, care acum se transmit mai departe. Arhitectura este, prin natura ei, publică și include o mulțime de informații, pe lângă dimensiunea estetică. Când le descifrezi îți asumi altfel orașul, iar eu cred că poveștile sunt cele care pot schimba felul în care privim lucrurile.”