fbpx

„O picătură de pitoresc în viața noastră”. Citește un fragment din noul album „Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic”

Noul album Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic documentează și prezintă valoarea arhitecturală a unei stilistici prea puțin cunoscute și cercetate în istoria arhitecturii românești de inspirație maură, florentină, venețiană, balcanică, grupată sub umbrela eclectismului pitoresc. O carte necesară pentru recunoașterea acestui patrimoniu valoros, fără de care nu am putea înțelege pe deplin adevăratul genius loci bucureștean.

 

Vă invităm să citiți mai jos Cuvântul-înainte semnat de arh. Mihaela Criticos din acest prețios album.

Pitorescul este o invenție a epocii moderne. Lipsită de magia mitului și a credinței, secularizată și din ce în ce mai dependentă de valorile materiale, modernitatea a căutat să compenseze „dezvrăjirea” evadând în natură și în lumea rurală, acolo unde civilizația nu a pătruns încă, sau spre lumi îndepărtate în timp și spațiu. Expresie a nostalgiei originilor și a dorului de povești cu cavaleri și prințese în era revoluțiilor burgheze și a industrializării, gustul pitoresc s-a perpetuat până astăzi, în special în universul vieții private, acolo unde putem da curs liber visului și fanteziei.

 

Apărută inițial în pictura secolului al XVII-lea sub forma unor peisaje istorice idilice, estetica pitorescului se manifestă spațial, pentru început, în arta grădinilor de secol XVIII. Parcul englez, „romantic”, opus grădinii clasice, geometrice, are în comun cu pictura peisageră predilecția pentru „dezordinea” naturală, pentru contraste și elemente-surpriză, la care adaugă dimensiunea evocatoare a unor culturi îndepărtate, inserând în peisaj, ca pavilioane de agrement, pagode sau ruine antice și medievale.

 

Pitorescul cucerește apoi arhitectura reședințelor din mediul extraurban sau a locuințelor urbane înconjurate de parcuri și grădini. Amenajările peisagere care reproduc diversitatea și neregularitatea naturii acompaniază acum conace în stil Gothic Revival, mici palate orientale sau vile italienizante, inspirate din arhitectura vernaculară, minoră, și nu din repertoriul savant al clasicismului. Apare astfel, încă de la începutul secolului al XIX-lea, o primă ipostază a modelului mediteraneean în arhitectura rezidențială.

 

Premisă a sensibilității romantice, estetica pitorescului devine pe parcursul secolului al XIX-lea o componentă a eclectismului complementară academismului, preferată frecvent în arhitectura domestică și de vilegiatură. Mai puțin sau deloc prezent în istoriile generale ale arhitecturii moderne, care se concentrează asupra curentelor dominante și a operelor influente, eclectismul pitoresc contrapune eclectismului academic și canonului clasic sacrosanct libertatea compoziției și diversitatea influențelor, dând naștere unei modernități alternative, atractive și cordiale. Expresia neîngrădită de reguli rigide și recursul la surse de inspirație inedite, percepute ca opoziție față de tradiția academică, fac posibile și interferențele eclectismului pitoresc cu variantele soft ale modernismului, de la mișcarea Arts & Crafts și curentele „1900” la regionalism, expresionism și Art Deco.

 

Bazinul mediteraneean, creuzet al culturilor, dar și punte de legătură cu lumile exotice ale Asiei și Africii, rămâne un bogat izvor de inspirație și în perioada interbelică, în special în zonele meridionale și de coastă, înrudite ca spirit și context istorico-geografic. Pe lângă gustul pitoresc încurajat de călătoriile și vacanțele în Italia, Spania sau Grecia, filonul mediteraneean se îmbogățește cu aportul regionalismului modern, care vizează relația dintre arhitectură, sit și cultura locului, dar și cu acela al raționalismului italian, care caută să surprindă spiritul unei clasicități mediteraneene atemporale, perfect consonante cu lumea modernă.

 

„Mediteraneitatea”, posibil de revendicat atât de tradiționaliști, cât și de moderniști, este angrenată în luptele ideologice ale deceniilor interbelice – ani de criză generalizată în care plutește amenințarea unui nou război. Dar stilurile eclectismului pitoresc, mediteraneean sau continental, modernizate sau nu, își păstrează etosul originar, romantic, și se sustrag ideologiilor, rămânând o formă de compensare a tensiunilor și neliniștilor prin evadarea din cotidian. Este și cazul unui segment consistent al arhitecturii bucureștene din perioada interbelică – o întreagă colecție de clădiri etichetate anterior ca „mauro-florentine” sau „florentino-venețiene”, care se înscriu evident în linia eclectismului pitoresc mediteraneean.

 

În zona centrală a Capitalei și în parcelările interbelice din afara inelului central se întâlnesc frecvent clădiri cu iz mediteraneean medieval care evocă o lume de poveste, amintind de El Cid Campeador, de Romeo și Julieta, de dogi și de familia Borgia, de cruciade și de Bizanț. O arhitectură plină de vervă care asamblează în combinații fără număr, niciodată repetabile, un întreg repertoriu de forme pitorești: turnuri și bovindouri, creneluri și console de lemn, arcade și ferestre cu colonete delicate, balcoane cu mașiculiuri de cetate, arce maure în acoladă sau potcoavă, pergole și streșini cu olane, grilaje din fier forjat și traforuri din piatră, ziduri masive îmbrăcate în tencuială rugoasă.

 

Dacă pitorescul originar se lega de ambient, de unitatea dintre arhitectură și natură (fie și numai de grădina unei vile urbane sau de atmosfera unei stațiuni de vilegiatură), clădirile în discuție, mici imobile de locuințe sau chiar blockhaus-uri, aduc pitorescul „la stradă”, în plin peisaj citadin. Este un stil eclectic și versatil, care se adaptează cu ușurință oricărui amplasament și interferează dezinvolt cu alte expresii stilistice din epocă – neoromânescul, regionalismul modern, Art Deco-ul și chiar Stilul Internațional.

 

Fără a se pretinde capodopere, capete de serie sau vârfuri ale unei evoluții stilistice, numeroasele mostre de pitoresc mediteraneean din București propun o arhitectură de calitate, bine integrată în context și în același timp specială, care nu poate trece neobservată și atrage întotdeauna prin inventivitate și un farmec exotic inconfundabil. Multă vreme desconsiderată sau ignorată, adesea agresată de intervenții inabile sau stridente, arhitectura pitorescului mediteraneean merită întreaga noastră apreciere, iar cartea de față este un semnal binevenit și necesar pentru recunoașterea acestui patrimoniu valoros, fără de care nu am putea înțelege pe deplin adevăratul genius loci bucureștean. (Mihaela Criticos, în Cuvânt-înainte)

 

Autori:
Coordonator proiect: Bruno Andreșoiu
Coordonator editorial: Anda Zota
Autor texte: Dragoș Popescu
Prefață: Bruno Andreșoiu
Cuvânt-înainte: Mihaela Criticos
Cercetare & arhive foto: Dragoș Popescu
Fotografii: Alberto Groșescu, Arthur Țințu, Sabin Prodan
Grafică & layout: Cătălin Artenie
Layout: Daniel & Andrew
Ilustrație: Doriana Mărășoiu
Traducere: Anca Rotar
Corectură: Andreea Amzoiu, Iuliana Dumitru
Procesare imagine, DTP: Cristian David

 

Cartea este publicată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

Foto: Alberto Groșescu
Foto: Alberto Groșescu
Foto: Alberto Groșescu
Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0