O prezență luminos-interactivă: Expoziția „Presence” a lui Daan Roosegaarde la Muzeul Groninger
Artistul olandez Daan Roosegaarde nu mai are nevoie de nicio prezentare și nu greșim dacă spunem că este un adevărat magician al luminii și tehnologiei transpuse în instalații urbane care lasă dâre luminoase… Anul 2019 a marcat și prima mare expoziție solo a artistului la muzeul olandez Groninger. „Presence” este numele expoziției care a debutat în iunie și care poate fi vizitată până în 12 ianuarie 2020.
„Prezența” artistului în cazul acestei instalații nu se lasă ghicită în distanță și contemplare, ci este cât se poate de palpabilă. Și asta pentru că invită vizitatorii la interacțiune fizică și imersiune. O reală provocare pentru Roosegaarde, care este mai ales un artist ce modelează peisajul exterior, instalația „Presence” (800 mp) este ipostaza unui piesaj al viitorului care își modifică forma și culoarea în funcție de apariția vizitatorilor. Materialele de ultimă generație și inovația tehnică se manifestă în surprinzătoare galerii: dâre luminoase sunt proiectate de sfere futuristice, umbrele celor prezenți devin parte activă a instalației, iar alte galerii sunt pline cu ceea ce ar putea părea praf cosmic sau valurile înspumate ale unei mări.
Dacă vă întrebați ce se ascunde în spatele poveștii, ei bine artistul olandez s-a lăsat inspirat de problema schimbării climatice și de felul în care acțiunile noastre influențează Planeta. Instalația „Presence” se încadrează în interesul general pe care artistul îl are în cercetarea conceptului olandez de „schoonheid”, ce face referire la „frumos” și „curat”, un deziderat pe care Roosegaarde își dorește să îl transmită prin lucrările sale, indiferent că se defășoară în exterior sau în interior.
Citește și despre pista de biciclete realizată de același artist și inspirată din Noaptea înstelată a lui Van Gogh.
Articol apărut în igloo #193_BigCityLights