fbpx

O reconversie exemplară. Casa Libertății Religioase, Cluj-Napoca

Casa Libertății Religioase, fațada spre stradă

ARHITECTURĂ: Xénia Furu, Szabolcs Guttmann, Péter Wagner TEXT: Cristian Brăcăcescu FOTO: Viewcatchers, Árpád Furu

Restaurarea Casei Libertății Religioase din Cluj-Napoca a fost distinsă anul acesta cu Premiul Patrimoniului European „Europa Nostra”, iar în 2018 a obținut Premiul secțiunii „Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităților” (ex aequo) la Bienala Națională de Arhitectură.

Acum șase veacuri, de-o parte și de alta a unei curți din miezul Clujului medieval, au fost ridicate două case pe beci, cu etaj. După câteva decenii s-au extins și s-au unit pe deasupra curții, devenită gang de acces. E partea cea mai incitantă a clădirii, cu trei arce monumentale și cu un portal gotic, cu blazon enigmatic, la stradă. Însemnele heraldice și monograma S-T nu și-au dezvăluit titularul, înmormântat în catedrala catolică sub un ecuson identic. Casa a avut apoi proprietari din rândul meșteșugarilor clujeni în sec. XVI-XVII intrând în sec. al XVIII-lea în posesia familiei Wesselényi, care în 1736-37 i-a mai adaugat o scară și un portic, spre curte. Câteva ajustări de imagine apar după 1811: fațada neoclasică, tâmplăria Empire și pardoseala salonului, din panouri pictate ce imită un parchet intarsiat. În ultima etapă de construcție, puțin după mijlocul sec. XIX, Domokos Biasini a refăcut și a etajat corpul din curte, iar în 1883 a vândut casa episcopiei unitariene.

Într-un edificiu arhaic și cu o anamneză atât de încărcată, urmele fiecărei intervenții s-au păstrat inegal. Cu atât mai mare e meritul restauratorilor de a identifica, fie și fragmentar, componentele autentice. În subsol s-au păstrat integral bolțile, tencuiala și ancadramentele ușilor, iar scara a fost reconstituită. La parter au fost degajate din zidărie valoroase elemente litice și a fost instalat un portal din 1595, recuperat de la Colegiul Unitarian, demolat în 1899. Și etajul conține vestigii din secolele XV-XVIII: vechea intrare, urmele unui șemineu, scara barocă și fragmente din zidăria de piatră.

Ancadrament renascentist (1595) strămutat, provenit dintr-o casă din vecinătate demolată în 1899
Ușă de pivniță spre stradă

Lucrările de consolidare, diverse și insolite, au stimulat ingeniozitatea specialiștilor. Anexa din curte a necesitat subzidiri și hidroizolații. La bolți și la zidărie s-au făcut înlocuiri, țeseri, împănări și fixări cu agrafe metalice. Pentru a micșora încărcările, deasupra bolților și sub mansardă s-au realizat planșee cu grinzi metalice, rezemate pe zidurile perimetrale. Deschiderea arcelor mari din gang – cheia de boltă a acestei restaurări – ar fi dus la suprasolicitarea pilonului central. O structură metalică ocolitoare preia o mare parte a încărcării, astfel încât la parter, în miezul casei, spațiile și funcțiunile comunică dezinvolt.

Arcele gemene din gang, sec. XV

După restaurare, fosta reședință episcopală a devenit un centru cultural ecleziastic: Casa Libertății Religioase. Denumirea acoperă lacunar mozaicul de activități reunit aici: conferințe, întruniri, dezbateri și cercetare confesională, expunere muzeistică permanentă și temporară, lansări de carte, recitaluri și încă altele. Parterul găzduiește librăria Idea și bistroul 1568 (anul în care prin edictul Dietei de la Turda privind libertatea religioasă, unitarianismul a fost recunoscut oficial), iar la etaj și mansardă sunt camere de hotel. În imobil coabitează funcțiuni și gestiuni diferite, se întrepătrund fluxuri de circulație. Spațiile cu felurite ambianțe, finisaje și echipamente atrag un public cu vârste, ocupații, interese și gusturi deosebite. Reconversia funcțională este cel mai remarcabil aspect al acestui demers arhitectural. 

Sălile de conferință de la etaj
Arcele gotice ale scării medievale din gang

PROIECT: Reabilitarea Casei Libertății Religioase; ADRESĂ: B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 14, Cluj-Napoca, jud. Cluj; ARHITECTURĂ: Xénia Furu, Szabolcs Guttmann; ARHITECTURĂ INTERIOARĂ: Péter Wagner, Péterffy Miklós (librărie), Bara Design Studio (restaurant); STRUCTURĂ: ing. Rozália Dáné; INSTALAȚII: GRADINSTAL; ILUMINAT AMBIENTAL: PROENERG, ing. Zsigmond Sütő; EXECUTANT: IIT CONSTRUCȚII și LIBRA IMPEX; RESTAURARE LEMN: Ferenc Mihály, János Fazakas; RESTAURARE TENCUIELI: IMAGO PICTA, Lóránd Kiss; RESTAURARE PIATRĂ: PARADISUM PLANTAVIT, Zoltán Kiss; ARS ANTIQUA, Benjamin Nagy; CONSULTANT SPECIALIST: dr. ing. Árpád Furu; FINALIZAT: 2019

 

Articol publicat în igloo #211 / Kéré Architecture / Decembrie 2022 – Ianuarie 2023

 

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0