# Oraș vandalizat – Despre vandalismul dintre noi și spațiul urban

VANDALÍSM, (2) vandalisme, s. n. 1. Distrugere a unor opere de artă, a unor edificii publice etc. 2. Faptă de vandalism (1). – Din fr. vandalisme.

Artă urbană, vandalism sau regenerare? Care este ordinea? Cum putem face orașul mai frumos și în același timp să dăm ocazia și contextul pentru lucrări graffiti de calitate care să nu intre la categoria vandalism. Cum protejăm și menținem imaginea patrimoniului construit și îmbunătățim spațiul urban?

Sunt un locuitor al Bucureștiului. Sau al unui București poate mai istoric decât cel „socialist”, cum ne place să bagatelizăm uneori percepția generală și cea pe care credem că turiștii ar avea-o referitoare la imaginea acestui oraș. Nu e așa? Ceaușescu, Casa Poporului, Ateneul și Centru’ Vechi – ca să punem ceva istoric, Universitate și Piața Unirii – că deh sunt în centru, mai enumerăm Muzeul Satului, Calea Victoriei, câteva muzee și parcuri și…. multe blocuri că pe acolo locuim. Stereotipuri sau poate o exagerare, dar pe acolo suntem.

De mai mult de un deceniu mă plimb cu bicicleta prin Bucureștii mei… de la Cotroceni până la piața Iancului și din Dorobanți cu zona capitalelor până pe la parcul Tineretului, parcul Carol, Filaret. Recunosc că ajung și mai departe dar prefer zona centrală. Și pe aici nu e chiar așa stereotip Bucureștiul cum am crede – poate mulți din cei care citesc acum știu deja asta, dar sper să ajungem și la ceilalți. Bucureștiul este istoric, este divers, cu multe clădiri de patrimoniu superbe, multe monumente de arhitectură – clasate sau nu ca monumente istorice – și mai multe neîngrijite, cu piațete cu un anume farmec, părculețe ascunse, multe blocuri (desigur), dar totuși surprinzător de frumos pe alocuri.

Acum, coborând de pe bicicletă ca să încerc să răspund şi eu întrebărilor mai așezat, am mai observat ceva. În special în ultimii – să spun 4 sau nu mai mult de 5 ani? Distrugere. Facadism. Demolări pe alocuri. Construcţii clar ilegale în zone protejate. Polistiren în altele. Trotuare umplute de mașini. Străzi și străduțe centrale fără nici un coș de gunoi și clar mai neîngrijite decât în cartierele „comuniste” – care în mod surprinzător arată tot mai bine în unele sectoare. Un Cișmigiu care decade încet, în decrepitudine măturată periodic cu multe bâlciuri la fel de periodice. Și cireaşa de pe tort – ca să nu spunem bomboana de pe colivă – mult grafitti peste tot, pe toate clădirile din zona centrală, pe care cu numai câțiva ani în urmă le admiram că se țin bine la cei 80-100 de ani ai lor.

[Vezi continuarea articolului…]

*