fbpx

Popas pe Valea Cernei: Tabara de Pictura la Baile Herculane

În perioada 12-21 mai, în agenda proiectului Contemporanii, se adaugă o nouă tabară de pictură intitulată “Popas pe Valea Cernei”.

Oraşul staţiune situat pe Valea Cernei, Băile Herculane, va găzdui şi va inspira timp de nouă zile, noua artişti contemporani importanţi ai culturii româneşti: Ioana Craciun Dobrescu, Vasile Crăiţa Mandra, Ioan Darida, Ion Grigore, Dumitru Macovei, Marinela Mantescu, Stefan Pelmuş, Ana Petrovici Popescu, Ştefan Pristavu.

Menirea artiştilor, în cele nouă zile de popas în pitoreasca aşezare din valea adapostită de munţi, este de a face sa izbucnească pe panzele lor toata splendoarea acestui loc incarcat de istorie care se întinde pe o durată de aproape doua milenii. Artiştii vor fi însotiţi pe parcursul taberei de fotograful Cristian Macovei, cel care va suprinde în fotografiile sale, atât felul în care artiştii lucrează, cât şi splendoarea locului.

Lucrarile şi fotografiile realizate pe parcursul taberei vor fi prezentate într-o expoziţie care va avea loc la Bucureşti în luna august a acestui an, prin care ne propunem să readucem în conştiinţa publicului existenţa unui loc miraculos, ce odinioară a fost considerat de către imparatul Austriei ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”.

Contemporanii este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia Făuritori şi constă în valorizarea Culturii româneşti actuale prin favorizarea actului de creaţie, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul.Contemporanii are ca obiectiv organizarea şi susţinerea de activităţi artistice şi socioculturale: schimburi culturale internaţionale, diverse manifestări artistice, tabere de pictură, expoziţii, educarea sensibilităţii estetice a publicului.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0