fbpx

Potențial și limite: instalații interactive la expoziția din cadrul Nova Festival

TEXT: igloo FOTO: Andrei Gîndac, courtesy of Nova Festival

Ediția de anul acesta a festivalului Nova – care continuă până în 17 decembrie – se autointitulează drept un spațiu-laborator ce aduce laolaltă, sub semnul descoperirii (de sine și nu numai) și al experienței intimității, noi tehnologii filtrate de artiști contemporani. Din program fac parte conferințe, workshopuri, performance-uri și o expoziție interactivă compusă din 11 instalații, la Pavilion 32, Goethe-Institut. Noi am fost și le-am văzut/testat. Iată 4 dintre ele și un gând răzleț la final.

Wind in My Pages de Alexandru Claudiu Maxim

 

Și dacă ramuri bat în geam… Ei bine, aici nu-s plopi, ci un nuc. Care scrie, la propriu, echipat cu un liner, pe o foaie de hârtie lipită de geamul apartamentului de la etajul doi. Rezultă 40 de astfel de „povești” – desene aleatoare, în infinite configurații –, aduse, „create” de vânt. În fond, o meditație despre intenție în artă și condiția autorului – oricare ar fi el, atât în natură, cât și în tehnologie.

Otherlands de Maša Jazbec, Vanessa Vozzo, Jürgen Ropp, Bàlint Budai, Martìn Nadal

 

Lucrarea pornește de la proiectul de cercetare multidisciplinară VR in Wonderland din 2019 și explorează artistic, prin VR, simptomele așa-numitului sindrom Alice în Țara Minunilor, ce constă în distorsiunea percepției asupra spațiului, deci implicit și asupra propriei prezențe în spațiu. Cum ar fi, de pildă, să te trezești mic, iar tot ce ți-era familiar să pară dintr-odată supradimensionat?

Ear to Ear de Anaïs Lossouarn

 

Câteva instalații sub formă de urechi hibride – pentru că devin canale de emisie, nu doar de receptare – invită la destăinuire și, desigur, la a trage cu urechea. Zeci de confesiuni și secrete se rostogolesc ușor prin aceste pâlnii, ca de la străin la străin, ca de la mașinărie la om și viceversa.

Breath de echipa Nova după Rhiza de Noor Stenfert Kroese

 

Expoziția se încheie rotund, privind tot spre natură și viitorul nostru împreună. Instalația Breath compusă din ciuperci pleurotus roz și miceliul lor crește și respiră pe durata întregii expoziții, reacționând la stimulii din spațiu (vibrații, sunet, umiditate, inclusiv pașii sau atingerea vizitatorilor). Formele în care aceste organisme vii se vor dezvolta sunt imprevizibile, ilustrări ale creativității, sensibilității și rezilienței naturii.

Foto: igloo

În loc de concluzie

 

Dincolo însă de tot acest metadiscurs artistic și curatorial seducător (și just în felul său), nu putem să nu observăm totuși o ruptură, un decalaj – probabil o inevitabilă fază de tranziție – între potențialul maxim neexploatat al noilor tehnologii și practica artistică; sau, altfel spus, între ceea ce nu se vede și ceea ce se vede. Contrar așteptărilor, deseori la intersecția celor două planuri rezultă un obiect, o experiență pe cât de vizionare (prin discurs, prin „munca din spate” sau cel puțin prin intenție), pe atât de rudimentare (în concretețea lor tehnico-digitală). E, poate, parte din acest imens proces de (re)învățare și cercetare, ce pare să presupună, parcă, mai întâi o întoarcere și abia apoi saltul înainte. Vom vedea. Ne-ar mai fi plăcut ca spațiul expozițional să fie în mod real parte din presupusa experiență imersivă; poate că așa cum s-a și vrut, el aduce mai degrabă cu un laborator de mici experimente încă în desfășurare, încă în așteptarea unor praguri esențiale de trecut. De testat, oricum, fiecare lucrare în parte, inclusiv pentru a-ți da seama de propriile proiecții asupra întrepătrunderii dintre artă și new media, asupra potențialului și limitelor lor actuale.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0