fbpx

Primăvara începe cu MATERIA

Bucuresti, 22 februarie 2017: 40 de designeri care realizează creații din piele își dau întâlnire la cea de-a doua ediție a târgului de design contemporan în piele, MATERIA, pe 4 și 5 martie, la Grand Hotel du Boulevard, în București.

Lansat anul trecut, în toamnă, MATERIA a fost un succes complet – de public, designeri, buyeri și presă. Concluzia: în primul weekend al lunii martie designeri și branduri românești se reunesc din nou, pregătiți să expună și să lanseze noile tendințe în materie de genți, haine, pantofi și accesorii din piele.

“Prima ediție Materia a confirmat o idee pe care am dospit-o doi ani: comunitatea creativilor în piele are nevoie de un târg concept, specializat, menit să susțină designul si producția românească. Coagularea lor pentru două zile în același spațiu și expunerea la un public numeros, curios și dornic să cumpere produse de calitate realizate local a validat MATERIA ca eveniment necesar, excelent primit de publicul nostru. Ne propunem în continuare o creștere organică, pe principii de selectivitate creativă.” declară Dan Piersinaru.

În premieră la această ediție MATERIA inaugurăm premiul ELLE – Best Leather Designer, acordat de editorii revistei ELLE pentru cea mai inovatoare colecție, care constă în promovare în mediile online Elle; Department Store by ELLE – Best Brand este un alt premiu proaspăt inițiat, care constă în listarea brandului și a creațiilor sale pe DepartmentStore.ro, în cadrul selecției curatoriate de editorii ELLE.

O altă noutate este inițierea secțiunii Selected by… realizată, la această ediție, în parteneriat cu Molecule F; alegerea va merge către cei mai bussiness oriented designers, iar unul dintre acestia va fi, pentru o lună, parte din brandurile prezente în magazinul Molecule-F din București.

Diana Enciu & Alina Tănasă – Fabulous Muses, un nume bine-cunoscut în lumea influencerilor din online, vin la Materia sâmbătă, pe 4 martie, să-și aleagă preferații, care vor fi astfel incluși în deja cunoscuta categorie “Recomandat de…”.

Orar MATERIA:

Sâmbătă 4 martie: 11.00 – 20.00

Duminică 5 martie: 11.00 – 20.00

*prețul unui bilet de intrare: 10 Lei

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0