fbpx

Recomandări igloo din selecţia DIPLOMA 2021

Lucrările selectate de boardul creativ în cadrul DIPLOMA, singurul festival din România dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri vor fi expuse  în perioada 08-17 octombrie 2021, la Combinatul Fondului Plastic din București. 

Publicul este invitat să descopere temele propuse de artiști, dar și să exploreze multitudinea de tehnici de lucru și suporturi pe care aceștia le folosesc în 2021. Universul DIPLOMA 2021 înseamnă pictură, fotografie, instalații media, lucrări de ceramică, sticlă, metal, scenografie, textile, arhitectură și modă. Mai mult decât atât, înseamnă călătorii în lumi imaginare şi explorarea unor întrebari universale construite de noua generație creativă.

În avanpremiera expoziţiei, igloo a selectat doar câteva din totalul de 90 de lucrări înscrise în cadrul evenimentului şi, alături de The Institute, vă invită să le descoperiţi pe toate la faţa locului.

Topografia unei stări de bine – Cristian Bara

topografia_unei_stari_de_bineOperând cu sentimente precum nostalgia și melancolia, dar și cu acel spirit ludic ce vede și reinterpretează lumea prin prisma visării cu ochii deschiși, proiectul de față propune o abordare și apreciere diferită al spațiului urban est-european, mai precis al „cartierului de blocuri”. Proiectul are în centru teme precum casa, spațiul familial și sentimentul naturii, conerind, în mod neaşteptat, valori poetice și onirice spațiului prezentat. Artistul s-a inspirat din propria copilărie, în Cartierul Gheorgheni, din Cluj-Napoca, care, aici, devine un loc poetic, al reveriei, redat în tonuri optimiste și colorate. Memoria și imaginația se aprofundează reciproc, generând peisaje urbane stilizate liber pe pânză, aproape frenetic aproape, precizia mișcării pierzând teren în favoarea vigorii acesteia.

Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice, Proiect disertație, Coordonatori: Prof. Univ. Dr Ioan Aurel Mureşan; Prof. Univ. Dr Nicolae Man; Conf. Univ. Dr. Marius Bercea

Angoasă – Daniel Stoian

angoasa

Această lucrare mixed media propune o interogare sinceră cu privire la cele mai adânc înrădăcinate frici cu care se confruntă omenirea în contextul contemporan. Cu rădăcinile în lupta personală a artistului, ea foloseşte mediul sculpturii ca instrument de autoanaliză. Proiectul a inclus mai multe materiale și tehnici de lucru, de la cele tradiţionale (modelarea în lut și transpunerea în ipsos ), la unele mult mai recente, cum ar fi rășina armată cu fibră de sticlă, LED-urile luminoase şi mesajul text.

Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, Proiect disertație, Coordonatori: Conf. Univ. Dr. Pîrvu Adrian; Asist. Univ. Dr. Cătălin Bădărău

Fonoteca Electrecord – Dănuţ Mario Câcu

Model

Proiectul a început din dorința de a reactiva studioul Electrecord din Bucureşti, unde se află cea mai mare bibliotecă de sunet din România. Propunerea are ca scop mutarea studioului și a bibliotecii de sunet din zona destructurată, într-un loc cu o valoare culturală mai mare și de asemenea, reactivarea casei Florescu Manu. Propunerea se ascunde în spatele Casei Florescu Manu și se aliniază la fațada principală a casei. Inserția creează două spații exterioare principale, grădina plantată, care permite utilizatorului să admire întreaga parcelă de la stradă și curtea pavată din spatele casei. Acestea sunt separate fizic, dar contactul vizual rămâne posibil peste curtea îngropată. Accesul către proiect se face prin casa existentă și este arătat de liniile grafice, care indică, de asemenea, cele trei trasee care te pot duce de la stradă la grădina minerală din spate.

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”, Disertație, Coordonatori: Conf. Dr. Arh. Melania Dulămea, Șef Lucrări: Dr. Arh. Alexandru Călin

Treelo – separatorul vizual cu aspect de arbore iluminat – Alexandru Cristian Bălteanu

treelo

„Treelo” utilizează lumina filtrată de furnir pentru a crea un ambient plăcut, calm și echilibrat, oferind și posibilitatilea depozitării articolelor și accesoriilor vestimentare. Conceptul este regăsit în diverse stilizări ale formei, precum Salcia, Mărul și Stejarul. Variațiile de furnir ar putea fi comandate ca piese auxiliare pentru o diversificare cromatică și texturală în ambient. El poate fi instalat în spații private de dimensiuni medii sau mari, și spațiile publice de tip HoReCa, pentru care diversificarea conceptului este în plină desfășurare. Astfel, utilizatorul se poate bucura de o amenajare biomimesis, o restilizare naturală ce crează senzația de pădure iluminată multicolor.

Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Proiect disertație, Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Magda-Ligia Sficlea; Conf. Univ. Dr. Elena Șoltuz

Martyrium – Victoria I. Leea

martyrium

Martyrium este o colecție de modă care adună șapte ținute născute din dorința cunoașterii de sine, dorința înțelegerii corpului uman chiar prin ignorarea și înecarea acestuia în materiale, croieli, broderii și detalii. Ea reprezintă o colecție de tip jurnal, gândită să omagieze persoanele care și-au pierdut viața din cauza tulburărilor depresive. Ca o experiență cunoscută de artistă, depresia devine motiv principal și „strigăt de ajutor” al creației pentru conștientizarea sănătății mintale. Detaliile de croi și broderie manuală, materialele și siluetele descriu metaforic experiența personală a artistei în lupta cu depresia.

Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Proiect disertație, Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Unda Popp

Shifter Backpack – Tanya Calagi

shifter

Shifter Backpack este un produs rezultat prin combinarea a patru tipuri de bagaj – borsetă, ghiozdan, geantă și troller de voiaj.  El este realizat din materiale durabile şi prevăzut cu sistem antifurt și oferă nu mai puţin de zece opţiuni de purtare, de la ghiozdan normal, până la ghiozdan extins de voiaj cu borsetă ataşată. Cu un design intuitiv și o funcționalitate unică prin combinarea mai multor tipuri de genți, Shifter Backpack oferă înapoi una dintre cele mai importante resurse – mai exact, timpul. Prin utilizarea ghiozdanului Shifter, tot echipamentul zinic este depozitat într-o singură geantă, nefiind nevoie de schimbarea acesteia.

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Facultatea de Arhitectură de Interior, Proiect disertație, Coordonator: Lect. Art. Plast. Harry Dumitrescu

rdw_rp_diploma_2021_web_landscape_06

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0