Spațiul public din zona monumentelor de arhitectură este un element esențial în percepția generală a mediului construit. În cazul Bastionului Spassky al fortăreței Pechresk și al bisericii Salvării de Berestove (de secol XII), acesta a devenit motor al controverselor. Vecinătatea celor două monumente a creat diverse conflicte, pornite de la felul în care spațiul interstițial lucra în dezacord cu unul sau celălalt.

Mai concret, problema vecinătății este accentuată de iresponsabilizarea în rezolvarea problemei drenării apelor pluviale, unde canalele create inundau des clădirea bisericii. De asemenea, escavările arheologice din jurul bisericii au deteriorat și mai mult sistemele de drenaj, conducând la probleme majore de degradare a mediului construit. Problema nu putea fi remediată decât prin refacerea întregului spațiu public din jurul celor două monumente.

Proiectul propus constă într-o piațetă urbană cu o țesătură delicată de piatră, care înconjoară biserica și micul parc al bastionului. Aceste intervenții au în vedere schimbări majore de percepție și accesibilitate. Inițial, exista o diferență majoră a interesului vizitatorilor, astfel că bastionul era tranzitat intens, în timp ce curtea din fața bisericii era folosită doar de numărul mic de pelerini. Nu e de condamnat, având în vedere faptul că bastionul beneficiază de o priveliște care îți taie respirația. Din mașină. Pentru că acest punct de belvedere este vizibil și, de asemenea, observat doar din zona de parcare, unde mașinile se înghesuie pentru a beneficia de aceste perspective asupra peisajului. De aici, cel mai probabil, provin și degradările cele mai aspre asupra canalelor de drenaj ale apelor pluviale, mașinile parcând adesea peste acestea și distrugându-le topologia.

Noul proiect trebuia să remedieze definitiv aceste dezacorduri, iar acest lucru s-a realizat prin separarea permanentă a zonelor de parcare și ale celor pedestre, printr-o serie de trepte accesibile doar pentru vizitatori. Acest spațiu de trecere devine un element care imersează vizitatorul în peisaj, fiind un culoar amplasat la nivelul vegetației și îmbogățit de textura rugoasă a panourilor de corten. Spațiul din jurul bisericii este eliberat de vegetația sporadică. Aspectul antropogen al canalelor este restaurat, fiind remodelate marginile dealurilor dimprejur. O piațetă de formă pătrată înconjoară acum bastionul, rezolvând în sfârșit problema apelor pluviale și oferind bisericii, la nivel spațial, locul de care are nevoie.

Materialele folosite în întreaga amenajare se încadrează armonios în peisaj, folosind culori neutre. Accentul este realizat de pereții acceselor pietonale decupate din peisaj, care contrastează vibrant cu vegetația. Noaptea, biserica devine elementul central, grație luminii care spală în manieră scenografică pereții exteriori, conturând o atmosferă serenă și meditativă.