Revoluţia sub covor şi cheile sub preş! Cine ameninţă arhitectura Internetului?
Text: Ioanina Pavel
Un hacktivist care a luptat pentru accesul liber la informaţie s-a sinucis în 2013 după ce a fost hăituit pentru descărcarea a 80% din biblioteca digitală JSTOR; un altul, închis pe viaţă acum trei luni, inspiră inginerii Internetului să dezvolte noi modalităţi de protejare a internautului; iar un fost angajat al guvernului, devenit deconspirator al programelor guvernamentale de supraveghere derulate la nivel global în secret, în afara legii, este dat în urmărire de propria patrie pentru trădare, şi urât de jumătate din conaţionali.
Toate acestea se întâmplă în SUA, dar repercusiunile lor ne vor afecta şi pe noi, aici, oriunde am fi, pentru că însăşi existenţa Internetului, ca entitate apolitică, este ameninţată pretutindeni de intruziunea guvernelor în buna şi libera lui funcţionare.În acest moment, securizarea informaţiilor transmise online, prin criptare la care nici ochii lui Big Brother („The Five Eyes”), nici chiar marile companii tech să nu aibă acces, face obiectul unor dezbateri care se vor dovedi cruciale pentru supravieţuirea internetului în forma pură, non-centralizată şi democratică, inventată acum 25 de ani de Sir Tim Berners-Lee.
Conceperea unei declaraţii internaţionale a drepturilor navigatorului de Internet, cerută de Berners-Lee în contextul actual, al spaimei de spionaj guvernamental şi comercial, ar fi o victorie răsunătoare. Dar, cum e cazul tuturor semnalelor de alarmă care nu ne afectează acum şi aici, multora dintre noi începe să ne pese de aceste bătălii ideatice nu atunci când 15 experţi somează guvernele să nu dispună crearea unor uşi de acces în liniile de comunicare digitală, ci când vedem documentate pe ecrane martiriile unor tinere minţi strălucite pe altarul libertăţilor pe care le considerăm de la sine înţelese.
Iată, deci, trei documentare care vă vor speria, sper, îndeajuns cât să căutaţi mai multe informaţii… online.
The Internet’s Own Boy este povestea lui Aaron Swartz (îl ştiţi ca promotorul mişcării anti-SOPA). Este imposibil să nu empatizăm cu tânărul idealist („David”) care s-a confruntat cu un guvern („Goliat”) surd şi incapabil să înţeleagă că experimentul lui a fost o acţiune eliberatoare în ton cu principiile fondatoare ale Internetului. Îngustimea organelor judiciare ia însă un loc secund în filmul care se concentrează pe conturarea strălucitului activist, înfrânt de obtuzitatea lumii la doar 26 de ani, când şi-a pus capăt vieţii.
Deep Web descrie procedurile abuzive prin care guvernul american a reuşit să localizeze serverele Silk Road şi să închidă e-magazinul dedicat în principal comercializării de droguri şi pitit adânc în subsolurile www-ului. Aici accentul se pune nu pe viaţa lui Ross Ulbricht, administratorul site-ului care a fost condamnat în mai la închisoare pe viaţă, ci pe vizionarismul manoperei lui şi a altor programatori, hackeri, piraţi – care pun codul la bătaie pentru o lume mai bună (în acest caz, Silk Road era pe cale să decongestioneze sistemul penitenciar şi să elimine nevoia continuării Războiului Împotriva Drogurilor).
CitizenFour, pseudonimul sub care analistul Edward Snowden trimitea în 2013 presei dovezi că NSA-ul citeşte e-mailuri şi telefoane, dă numele filmului care a luat Oscarul pentru cel mai bun documentar în februarie. Snowden a subtilizat 1,7 milioane de documente confidenţiale pentru a semnala publicului că guvernul american spionează în masă, la scară largă, atât indivizi de rând, cât şi şefi de stat. Filmul petrece multe cadre în compania carismaticului Snowden, surprinzând transformarea sa, sub presiunea organelor care îl urmăresc până în ziua de azi, într-un expat fugar, încercănat, dar care continuă să vorbească de la distanţă despre dreptul nostru, al tuturor, la o existenţă digitală privată.