Soluțiile arhitecturii sustenabile la criza de mediu – interviu cu Dr. Arh. Mariana Popescu (ETH Zürich)

Conform unei investigații publicate de The Guardian, deja virală, la nivel mondial betonul este a doua cea mai folosită substanță, după apă. Dacă industria betonului ar fi o țară, ar fi al treilea cel mai mare emitent de dixod de carbon, după China și Statele Unite. Iar pe măsură ce populația globală va continua să crească în următoarele decenii, este de așteptat ca până în anul 2060 să se ridice echivalentul a câte unui nou oraș New York în fiecare lună. Despre această criză de mediu a vorbit Dr. Arh. Mariana Popescu, membru al Block Research Group, în cadrul TEDxBucharest Metamorphosis, care a avut loc pe 16 și 17 noiembrie 2019, la Noua Aulă a Universității Politehnice din București.

Block Research Group (BRG), în colaborare cu Chair of Physical Chemistry of Building Materials (PCBM), a dezvoltat o nouă metodă de construire a cofrajelor pentru beton, numită KnitCrete. Sistemul dezvoltat la ETH Zürich se bazează pe un țesut tehnic tricotat, confecționat industrial și acoperit cu un strat special de ciment, pentru a crea o matriță rigidă. Utilitatea și eficiența tehnologiei au fost testate și evidențiate în procesul de construire a unui pavilion experimental care a reimaginat structurile spectaculoase de beton ale arhitectului cu dublă origine soaniolă și mexicană – Félix Candela Outeriño.

 

Pavilionul denumit KnitCandela a fost construit în incinta Muzeului Universitar de Artă Contemporană (MUAC) din Mexico City și a făcut parte din prima expoziție a ZHA – Zaha Hadid Architects în America Latină (20.10.2018 – 03.03.2019). Proiectul a fost prezentat pe larg și în numărul 191 al revistei igloo, dar rezumând am putea spune că KnitCandela, cu o suprafață de aproape 50 mp și cu o greutate de peste 5 tone, a fost construit pe un cofraj tricotat de numai 55 kg transportat din Elveția în Mexic în doar două valize, ceea ce arată că nu este nevoie de un cofraj complex și risipă de material pentru a realiza o gamă largă de geometrii anticlastice (suprafețe cu dublă curbură cunoscute prin termenul paraboloid hiperbolic).

 

Tehnologia a dictat estetica sau invers, inspirația a supus tehnologia? De ce tocmai Félix Candela?

M.P.: Candela s-a bazat pe combinarea suprafețelor paraboloid hiperbolice pentru a produce cofraje reutilizabile, astfel reducând deșeurile din construcții. La vremea respectivă  – în anii 1940 – 1960 – aceste structuri tip „cochilie” se puteau construi relativ ușor, fiindcă materialele nu erau neapărat scumpe și nici mâna de lucru, deși construcția lor implica foarte multă muncă manuală.

Astăzi, nu vrem să mai folosim atât de multe materiale, iar munca manuală este destul de scumpă, deci asemenea geometrii devin destul de greu de făcut și atunci intervine noțiunea de prefabricate și standardizare. Inspirația cu geometria respectivă vine de la el, în sensul că vrem să folosim geometrii care sunt optimizate, care sunt eficiente, care folosesc mai puțin material, dar în același timp geometria pe care am folosit-o noi nu este bazată pe hiperboloizi paraboloizi tocmai pentru a arăta că putem merge mai departe, că putem folosi tehnologia în alt fel pentru a ajunge la același rezultat, lato sensu. 

Cu toate acestea, în realitate se întâmplă de multe ori, în special la „casele mari”, ca motivele estetice să dicteze care va fi structura și materialele folosite. Adoptarea noilor tehnologii, cum este și KnitCrete, nu presupune oare și o schimbare de mentalitate?

M.P.: Într-adevăr, arhitecții, de obicei, vin cu formele acestea complexe mai mult dintr-un motiv estetic și care de multe ori poate avea justificare, dar nu trebuie confundată arhitectura parametrică cu arhitectura eficientă, iar pentru mine acesta este un aspect foarte important: geometriile eficiente din punct de vedere material-structură sunt, în general, forme curbate și complexe, dar nu toate geometriile curbe și complexe sunt eficiente. Deci da, este nevoie și de o schimbare de mentalitate în felul în care gândim proiectul, dar cred că este atractiv pentru orice firmă mare, care are proiecte cu un buget special pentru a realiza astfel de geometrii, să vadă cum se pot realiza în alte feluri și dacă tehnologia poate fi folosită și pentru geometrii care nu sunt neapărat optimizate în acest sens. Deci nu începem de la formă, ci lăsăm constrângerile și parametrii a ceea ce vrem să realizăm să dicteze. 

În ce orizont de timp ar fi viabilă aplicarea tehnologiei, astfel încât să aibă un impact asupra problemei de mediu?

M.P.: Există mai multe răspunsuri la această întrebare. Pe de o parte, cercetarea noastră este una dintre tehnologiile de fabricare digitală care are potențial destul de mare, fiindcă se bazează pe o tehnologie care există deja, care funcționează, și pe o infrastructură existentă, deci este relativ ușor de utilizat și cu costuri mici. Astfel, la scară mică, pentru lucruri de dimensiuni relativ mici, cred că este aplicabilă acum și ne concentrăm să vedem cum ar fi cel mai ușor de transportat și folosit în situații low-cost, tocmai pentru că este ușoară și are costuri mici.

Pe de altă parte, o limitare pentru acest sistem este și geometria. Cu un sistem flexibil (țesătură tricotată sau nu) nu poți să faci orice geometrie, pentru că efectiv nu se pretează. De exemplu, ai putea să faci ceva plat, dar îți trebuie foarte multă forță de pretensionare și devine un mod ineficient de a face un lucru. La un moment dat, geometriile îți spun pur și simplu că nu mai are sens să mergi pe direcția aceasta, deși eu aș zice că este o binecuvântare ascunsă, pentru că și această limitare te forțează să ajungi la niște forme optimizate. În general, materialele alternative au mai puțină forță, pot duce mai puțin, deci devine din ce în ce mai important ca structura să fie una corectă, pentru a putea folosi materiale care sunt foarte slabe.

Viitorul arată „organic”?

M.P.: Nu există un „Holy Grail” al tehnologiei care va rezolva totul. Fiecare dintre noile tehnologii, aceasta inclusiv, are puncte mai puternice și puncte mai slabe, care se pot adresa diferitelor lucruri. Deci, nu cred că toată planeta va fi făcută pe cofraje din țesătură, nici nu cred că trebuie, dar este una dintre tehnologiile care deja poate fi folosită, în timp ce noi lucrăm în continuare la dezvoltarea ei, cât și la alte soluții (beton reciclat, beton zero emisii).

Deci, nu vom trăi cu toții în ceva cu un aspect foarte organic, mai ales că organicul acela nu trebuie neapărat să se vadă, poate să fie o pardoseala cu o structură interioară arcuită, dar tu să calci tot pe o suprafață plană, iar aceste tehnologii tocmai pe astfel de lucruri se bazează.