fbpx

Superstructuri (ne)îmblânzite. Extinderea Muzeului MKM

ARHITECTURĂ: Herzog + De Meuron TEXT: Andreea Mihaela Chircă FOTO: Simon Menges

Pentru arhitectul care se avântă în operațiuni de conversie, poate fi o misiune provocatoare să îmblânzească mega-structuri fără a le deforma caracterul puternic. Trecerea de la producție industrială la discursul muzeal, de la fluxul tehnologic al mașinăriilor la fluxul oamenilor în parcursul expozițional, de la silozuri la sculpturi necesită un tip rafinat de control al scării și spațiului.

De multe ori, când arhitectura și arta contemporană încearcă să ia în posesie un fost colos industrial, începe să se dezvolte, inevitabil, o relație complexă, de lungă durată, care trebuie întreținută activ. E un proces deschis, în care tensiunea dintre părțile antagonice trebuie folosită pentru a se potența bilateral. Uneori, gesturile radicale trebuie să fie contrabalansate de replici subtile, liniile tari trebuie să devină pe alocuri maleabile.

Acest balans ar raporturilor de putere între patrimoniul industrial și expunerea contemporană îl putem regăsi în seria de întâlniri între cei de la Herzog & de Meuron și actualul Muzeu MKM Küppersmühle. Relația dintre biroul de arhitectură și ansamblul de clădiri istorice industriale din portul intern al râului Rin, din Duisburg, Germania, s-a dezvoltat în etape multiple. Herzog & de Meuron s-au inserat pentru prima dată în sit în 1997, pentru a transforma complexul fostelor mori și depozite într-un art hub, ca parte a unui masterplan conceput de arh. Norman Foster pentru regenerarea zonei.

Clădirile supuse intervenției aveau o compoziție arhitecturală, dar și istorică complexă. La 1860, Wilhelm Veder a ridicat aici o moară de făină cunoscută drept „coșul cu pâine al zonei Ruhr”. În 1908, construcțiile inițiale au fost demolate și ansamblul a prins o nouă formă, în concordanță cu tehnologiile momentului, fiind îmbogățite la 1930 și cu silozurile din oțel.

Arhitectura sobră, impunătoare demonstrează o impresionantă stăpânire a scării și o neașteptată abundență a detaliilor, născute din gesturi sincere ale materialelor. Cărămida aparentă își expune profilurile și reliefurile fine, pilaștrii discreți, în timp ce oțelul se dezvelește în toată frustețea ta. Materialitatea aliniată cu funcțiunea și utilizarea spațiilor reprezenta un teritoriu fertil de explorare și interpretare, care permitea și promitea posibilități de reîncadrare, noi scenarii arhitecturale.

Masivul industrial, inactiv din 1972, a fost trezit de conversia din 1997-1999 a celor de la Herzog & de Meuron — un proiect-reper, care a reușit să metamorfozeze un cadru dezolant, părăsit într-un pol cultural fierbinte al orașului. În interiorul fabricii, mecanismele au fost reactivate, dar pentru o altfel de producție. În 2013, arhitecții au fost invitați din nou în loc, pentru a trasa o concluzie contemporană și a extinde ansamblul cu un corp de clădire necesar găzduirii colecției Ströher, înglobând 2 000 de piese de artă germană postbelică.

Încheiat în 2021, proiectul nou continuă liniile arhitecturii istorice și pune în prim-plan puterea expresivă a materialelor. Finisajul exterior contemporan apelează tot la cărămidă, dar sub o formă ce acuză scopul estetic reînnoit, neindustrial. Suprafața crenelată pare de la distanță o dantelărie din plăci subțiri de teracotă, dar surpriza tactilă și vizuală se produce îndeaproape, la contactul cu textura de cărămidă prelucrată meșteșugit, așezată la unghi de 45°.

Interioarele expoziționale noi sunt încamerări albe, uniforme, cu dimensiuni bine temperate, care lasă să se întrevadă prin câteva deschideri desfășurarea de forțe spațiale ale volumelor și structurilor vechi. Articulațiile dintre corpurile de clădire sunt elemente-cheie care intermediază trecerea.

În contrast cu rigiditatea generală, scara de beton impregnat, turnat in situ, are o mișcare senzuală, intensificată de culoare și lumină. Punctul culminant este atins, însă, la contactul cu „sculptura industrială” — silozurile. Spațiul supus până atunci compresiunilor se eliberează brusc, cu o forță irepresibilă, dezvăluind superstructura copleșitoare.

 

Articol publicat în igloo #206 / februarie-martie 2022 / Arhitectură vizionară

Top View Magazine Mockup by Anthony Boyd Graphics

PROIECT: Extinderea Muzeului MKM Küppersmühle; AMPLASAMENT: Duisburg, Germania; SUPRAFAŢA TERENULUI: 9.000 mp; SUPRAFAŢA CONSTRUITĂ DESFĂŞURATĂ: 5.000 mp; ARHITECTURĂ: Herzog + De Meuron; ECHIPA: Roland Schreiber, Mikolaj Bazaczek, Juliane Brantner, Teodor-Octavian Cuciureanu, Florian Hartmann, Sebastian Hefti, Māra Igaune, Susanne Kozlowski, Hannah Reusser, Daniel Schürer; STRUCTURĂ: Drees & Sommer Advanced Building; FINALIZAT: 2021

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0