fbpx

Texturi naturale de lemn pentru o enclavă urbană

AMENAJARE DE INTERIOR: NOI Studio TEXT: NOI Studio FOTO: Ovidiu Micșa PREZENTAT DE: Lemnartis

Proiectul de amenajare a acestui apartament situat într-un bloc nou construit din Botoșani a pornit de la dorința beneficiarilor ca locuința lor să fie o enclavă urbană, un spațiu bine definit și protejat, care să aducă în mijlocul orașului o parte din atmosfera unei destinații intime de vacanță. În acest sens, mobilierul și placările din lemn realizate de Lemnartis joacă un rol crucial în cadrul amenajării, creând un sentiment de ordine și rigoare și, în același timp, de spațiu ce respiră în mod natural.

Deoarece proiectul a fost demarat concomitent cu finalizarea clădirii în sine, arhitecții au avut posibilitatea de a genera propria propunere planimetrică în interiorul tramei structurale a stâlpilor, respectând deschiderile și nodurile de circulație existente. Acest layout-în-layout este pus în evidență de placările din lemn, care încadrează funcțiunile principale, decupând perspective bine încadrate asupra zonelor de interes, și subliniază conceptul de spațiu protejat în mijlocul agitației citadine.

Din punct de vedere funcțional, au fost prevăzute trei zone principale. Prima este zona de zi cu living generos, separat de spațiul de bucătărie și dining printr-o ușă culisantă, vitrată în întregime pentru a menține contactul vizual, și conținând și o baie pentru vizitatori. Spațiul intim al apartamentului este împărțit în două zone, una formată din dormitorul matrimonial cu dressing-ul și baia adiacente, iar cealaltă, a copilului, cu dormitor, baie și birou / activity room. Spațiile intermediare ce asigură comunicarea între acestea acomodează funcțiuni complementare, oferind continuitate conceptului general.

O altă caracteristică aparte a amenajării – tavanele boltite care marchează diferitele zone de interes – a luat naștere din nevoia de a atenua impactul vizual al tramei joase a grinzilor și a obține o percepție uniformă a înălțimii tavanului. Suprafețele vibrate, ce punctează în mod subtil trecerea de la o funțiune la alta, servesc, la rândul lor, la atenuarea elementelor structurale, dând formă unor interioare spațioase și fluide. 

În ceea ce privește mobilierul, realizat special pentru acest proiect de către Lemnartis, prestigioasele influențe Art Deco sunt reinterpretate în cheie contemporan-minimalistă, dând naștere unei geometrii riguroase. Lemnul de stejar natur, în combinație cu suprafețele albe fin texturate, contrabalansează greutatea materialelor prețioase prezente în amenajare, precum alama sau catifeaua. Lumina, atât naturală cât și artificială, joacă, la rândul său, un rol foarte important, punând în valoare materialitatea pieselor de mobilier și ajutând la generarea tipului de ambient dorit.

PROIECT: Apartament TEP; AMPLASAMENT: Botoșani; SUPRAFAȚA UTILĂ: 200 mp; ARHITECTURĂ DE INTERIOR: NOI Studio; MOBILIER: Lemnartis; FINALIZAT: 2021

 

Articol publicat în igloo #215 / Efemer / august-septembrie 2023

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0