fbpx

THE CITY OF GREEN BUILDINGS CONFERENCE

Cea de-a doua ediție a conferinței The City of Green Buildings va avea loc pe 8 Septembrie în Cluj-Napoca la hotelul City Plaza. În cadrul acesteia vor fi prezentate și discutate cele mai recente inovații, tendințe, preocupări, provocări practice, politice și comerciale întâlnite în domeniul clădirilor sustenabile, dar și cele mai bune soluții adoptate.

Tema de anul acesta încearcă să răspundă întrebării “to build or to transform?”, mai precis se concentrează asupra provocărilor întâlnite când se dorește reabilitarea clădirilor existente pentru a îndeplini cerințele necesare unei atestări din punct de vedere a sustenabilității.

Totodată, în cadrul conferinței veți avea ocazia să descoperiți noi talente care ar putea aduce un plus companiei dumneavoastră. Membrii Asociației The City of Green Buildings au anunțat participarea celor mai buni studenți de la noi din țară, dar și din Algeria, Egipt, Germania, Portugalia și Italia.

La conferința The City of Green Buildings Conference vor fi prezenți ca și speakeri, persoane care se implică activ în lumea clădirilor verzi. Printre keynote speakerii confirmați în momentul de față se numără: domnul Dr. Dorin BEU – Președinte al Comitetului Național Român de Iluminat, domnul Șerban Țigănaș – Președinte al Ordinului Arhitecților din România, domnul Dr. Andrei Ceclan – Doctor în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, doamna Anamaria Stroia – Expert de mediu, domnul Dr. Călin Ciugudeanu – Doctor în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Dacă nu v-am stârnit încă curiozitatea, atunci trebuie să știți câteva dintre temele principale care vor fi dezbătute: „Clădiri verzi în sectorul public”, „ A păstra sau a înlocui, dilema construcțiilor viitorului”, respectiv “Auditul energetic și studii de caz asupra clădirilor cu consum aproape zero de energie”.
Dacă activați în domeniul energetic, a clădirilor sustenabile, arhitectură, ingineria construcțiilor, auditului energetic sau alte domenii conexe, sau doriți să urmați o carieră în acest domeniu, inscrieți-vă la conferință pe site-ul www.thecityofgreenbuildings.com

Evenimentul este organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Asociația Studenților Facultății de Instalații din Cluj-Napoca, Liga Studenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Asociația Studenților Constructori din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Romanian Green Building Council, iarcel mai recent partener al evenimentului este E.ON România.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0