„The Worst Person in the World” și alte bucurii la Les Films de Cannes à Bucarest
Și filmul bate viața uneori, scriu asta cu bucurie că avem parte, iată, de încă o toamnă cu festivalul Les Films de Cannes à Bucarest viu, și în derulare – în pas cu vremurile – la cinema și online.
Dincolo de toate filmele premiate anul acesta sau de-a lungul timpului la festivalul de la Cannes și de o excelentă selecție de care mai puteți profita încă până duminică, 31 octombrie, aș vrea să vorbesc despre Oslo.
De fapt, despre Oslo ca personaj al unuia dintre filmele prezente în festival, The Worst Person in the World. Este titlul pe care regizorul norvegian Joachim Trier l-a ales pentru cel de-al treilea film (și poate nu chiar ultimul) în care Oslo – cu arhitectura, străzile, lumina și vibrația lui – este deopotrivă personaj și inspirație. În Oslo se derulează și istoria Juliei (care i-a adus actriței Renate Reinsve premiul pentru interpretare feminină la Cannes), în 12 capitole, un epilog și un prolog. Poveste a izbirii de pereții devenirii și maturizării sub auspiciile unei aproape veșnice existențe peter pan-ești a generației Millennials & co – filmul decupează scurt și edificator scene din viața și relațiile Juliei. Una dintre ele îl readuce în scenă pe talentatul Anders Danielsen Lie (actor și medic), protagonist fetiș al lui Trier, care apare și în celelalte două filme cu Oslo, Reprise (2006) și Oslo, 31 august (2011) reușind să ofere privilegiul urmăririi peste ani a unei evoluții profesionale, umane.
După propria-i mărturisire, Joachim Trier se mișcă în Oslo ca peștele prin apă știind, spre exemplu, când lumina cade cel mai bine la intersecția a două străzi în zori, unde un bărbat și o femeie își pot lua rămas bun după o seară memorabilă. Mai puțin vizibil poate decât în Oslo, 31 august (film care câștiga în 2012 marele premiul la TIFF), orașul rămâne totuși un fundal vibrant, puternic, pe care se desfășoară trecerea dulce-amară prin dilemele și ratările unui parcurs sentimental de secol 21.
O cinematografie care va duce cu gândul la je ne sais quoi-ul filmelor lui Éric Rohmer. O privire onestă asupra încercării existențiale de a găsi un sens. O nostalgie generațională versus un veșnic provizorat al maturizării, cu titlu ironic și în același timp empatic.
The Worst Person in the World e un film pe care vreți și aveți nevoie să îl vedeți. La cinema.