fbpx

Tradiție, natură și confort contemporan. Casă veche transformată în reședință de vacanță în Galicia, Spania

ARHITECTURĂ: Arquid TEXT: Anca Rotar FOTO: Héctor Santos-Díez

O casă veche din localitatea Arzúa, situată în Galicia, Spania, a fost transformată într-o reședință de vară contemporană pentru o familie ce și-a dorit să poată evada din oraș pe timpul verii, pentru a se apropia de natură și de un stil de viață tradițional. Construcția asemenea unei enclave cu ziduri de piatră, specifică pentru regiune și numită local pazo, s-a dovedit a fi destinația ideală. Procesul de reabilitare a avut loc în spiritul respectului deplin față de tradițiile locale și de natură, iar interiorul a fost reimaginat în stil contemporan, cu integrarea de soluții tehnice eficiente energetic.

Situată în cadrul unui teren cu suprafața de aprox. 3 hectare, pe vârful unui deal și în apropiere de o curgere de apă protejată, casa se bucură atât de vederi spectaculoase către localitate, cât și de abundența naturii. Inițial, organizarea interioară a casei reflecta un mod de trai tradițional, axat pe cultivarea pământului și creșterea animalelor. Astfel, construcția cuprindea două zone principale – volumul ce conținea locuința propriu-zisă și o serie de volume adiacente servind drept grajduri și alte adăposturi pentru animale

Odată cu schimbarea vremurilor, casa, odinioară lăsată moștenire din generație în generație, a fost abandonată și, la momentul demarării proiectului, se afla într-o stare avansată de degradare. O întâmplare fericită a făcut ca momentul să coincidă cu o inițiativă a guvernului local (Xunta de Galicia), de promovare a patrimoniului construit, cu accent pe recuperarea locuințelor tip pazo și a tehnicilor tradiționale de construcție ce respectă și protejează mediul natural.

Din cauza declinului avansat, o mare parte din exteriorul structurii a necesitat lucrări ample de reconstrucție. Pentru a păstra identitatea pazo-ului, arhitecții au creat o copie fidelă a structurii originale, iar reconstrucția, ce a inclus și crearea unui garaj, a avut loc folosind tehnici tradiționale și materiale preluate de la ruinele din apropiere. Ca rezultat, imaginea finală a exteriorului casei apare ca aproape identică cu cea din fotografia folosită de arhitecți drept referință, creând impresia că structura ar fi rămas neschimbată până în ziua de astăzi.

Înăuntru, zona de zi amenajată la parter cuprinde spațiul de living, cu un șemineu tipic pentru regiunea Galicia, numit lareira, spațiul de dining, o bucătărie deschisă, deservită de o cămară, și un grup sanitar. O scară în spirală, realizată din corten, conduce către etajul în supantă, ce conține trei dormitoare și trei băi, dispuse de-a lungul unui coridor îngust. Pereții de piatră și grinzile din lemn de stejar ale acoperișului au fost lăsate expuse, ca un memento permanent al traiului rural al vechilor locuitori ai casei. În schimb, acum, interiorul se deschide, în manieră contemporană, către exterior, prin ferestre largi care invită lumina și căldura soarelui în generosul spațiu de zi cu înălțime dublă.

De remarcat este și alternarea cu naturalețe a lemnului de stejar cu zone de beton lustruit vopsite într-o culoare deschisă, pentru a permite distribuția instalațiilor de încălzire în pardoseală. De asemenea, tâmplăria originală a ferestrelor a fost reprodusă în mod fidel din lemn și aluminiu, garantând confortul termic al interiorului. Nu în ultimul rând, merită menționat că o mare parte din obiectele de mobilier și decorațiunile ce populează interiorul sunt piese vintage provenite din colecția proprietarilor, care s-au integrat perfect în proiectul de reabilitare.

PROIECT: Casă de vacanță în Arzúa; AMPLASAMENT: Arzúa, La Coruña, Spania; SUPRAFAȚA TERENULUI: 3 ha; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 325 mp; ARHITECTURĂ, PEISAGISTICĂ ȘI FACILITĂȚI: Estudio de arquitectura Arquid; CONSTRUCTOR: Dinu Construcciones; TÂMPLĂRIE: Cerrajería Villar; ILUMINAT: Fontini; FINALIZAT: 2022

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0