Transporturile tradiţionale din România
Expoziţia Transporturile tradiţionale din România se înscrie în seria evenimentelor dedicate Zilelor Muzeului Ţăranului (12 – 22 septembrie 2013), urmând a fi deschisă în ziua de 19 septembrie 2013, ora 18.00, în sălile Oaspeţi şi Irina Nicolau.
Expoziţia, inedită în peisajul muzeal, îşi propune a fi o sinteză a mijloacelor de transport tradiţionale utilizate în România şi va fi structurată pe câteva „secţiuni“ (nuclee) care să evidenţieze: dimensiunea istorică, antropologia şi mijloacele de transport ca marcă socială.
Vor fi prezentate publicului mijloace de locomoţie şi transport confecţionate din lemn, mijloace de transport din textile şi din ceramică. Expunerea va include vehicule cu roţi, pe tălpi (sănii), dar şi pe cele care utilizează plutirea. Un loc special vor avea în expoziţie purtarea poverilor pe corpul uman sau transportul prin târâre şi alunecare.
Din cabinetul de studiu ale expoziţiei publicul va putea afla informaţii despre viaţa economică, relieful (cadrul geografic) şi natura care au determinat marea varietate a mijloacelor de transport în ţara noastră.
Două accente speciale, un atelier de rotărit şi unul de fierărie, vor fi sugerate în expunere pentru a evidenţia cele două meşteşuguri care au avut un rol deosebit de important în evoluţia transporturilor populare.
De la transportul greutăţii pe creştetul capului la şaretă, de la traista de umăr şi legănuşul de spate la carul pentru fân, de la sanie la lotcă, sau la căruţa pictată dobrogeană expoziţia va pleda pentru înţelegerea transportului tradiţional ca parte componentă a civilizaţiei tradiţionale rurale. Vor putea fi admirate vehicule cu roţi (car, căruţă, faeton, şaretă, dric, căruţă de pompieri), cu tălpi (sănii de oraş, de pădure, de armată) sau mijloace de transport care se deplasează prin plutire alături de o mare varietate de mijloace de transport confecţionate din textile (traiste, desagi, saci, glugi) din lut (oale, oale cu mănuşă, ulcioare, ploşti) şi din lemn (şei, corfe, patine, vârzobi, bote, butoiaşe şi butoaie).
Expoziţia reuneşte, pentru prima dată, trei mari muzee, care deţin un patrimoniu definitoriu pentru abordarea acestei teme: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Complexul Naţional Muzeal „Astra“ şi Muzeul Naţional al Agriculturii.
Expoziţia va putea fi vizitată în sălile Oaspeţi şi Irina Nicolau, până la 17 noiembrie 2013, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.