fbpx

„Tribuna Parc”, proiectul „My School Can Be Cool” din satul Cornești co-creat de elevi, devine realitate

În cadrul programului educațional „My School Can Be Cool”, Asociaţia De-a Arhitectura, împreună cu Asociația Zi de Bine Moldova și biroul de arhitectură A+noima din Iași, ajută elevii de gimnaziu din satul Cornești, comuna Miroslava (jud. Iași), să transforme curtea Școlii Gimnaziale „Dimitrie Anghel” într-un spațiu de relaxare și zonă de petrecere a festivităților și evenimentelor școlare.

Timp de un an școlar, 2021-2022, cei 14 elevi din clasa a VI-a, alături de o echipă formată din arh. Alexandra Berdan (A+noima) și profesoara de matematică Diana Gheorghe, au trecut prin toate etapele cursului „De-a arhitectura – My School Can Be Cool”: au explorat, au analizat și au prezentat concluziile la care au ajuns, apoi au decis care va fi tema lor de proiect, așa cum face și un arhitect, au venit cu idei și propuneri pentru locul ales a fi îmbunătățit, au trecut chiar și prin etapa de fundraising la târgul de mărțișor, prin cea de comunicare atunci când și-au prezentat proiectul în fața unui juriu la concursul de proiecte al asociației și urmează să participe la implementarea ideii gândite chiar de ei. Desfășurarea părții teoretice pe parcursul anului școlar 2021-2022 a fost asigurată printr-o finanțare de la Raiffeisen Bank prin programul de granturi Raiffeisen Comunități.

 

„Tribuna Parc” este numele proiectului gândit de elevi și este un amfiteatru-parc cu bănci personalizate, amplasate pe terenul în pantă din spatele școlii. Soluția arhitecturală pornește de la caracteristicile terenului și școlii, așa cum au fost percepute de copii, dar și de la preocupările lor sportive comune. Ideea centrală este de a le oferi elevilor un spațiu pe care să-l simtă al lor.

 

„După ce am analizat aproape tot anul școala și curtea școlii, am hotărât să construim un loc de relaxare pe dealul din spate. Am văzut la ora de arhitectură mai multe propuneri, cu diferite forme de bănci și amfiteatre. Cele cu un singur loc nu ne-au plăcut, pentru că nu putem vorbi în grup. Băncile prea lungi nu sunt practice, că nu ne mai auzim toți când vorbim, iar cele în formă de scară sunt prea incomode. Băncile cu spătar prea înalt îi deranjează pe cei din spate. Băncile lângă gard ne împiedică să ne deplasăm în voie. Nu ne gândim să modificăm mult terenul, pentru că e scump și s-ar putea să nu avem cu ce să construim. Nu vrem hamace sau bare verticale pentru cățărat, ci bănci cât mai simple și folositoare, care să ne placă. Un loc unde să putem sta la soare sau să facem ore.” – spun elevii clasei a VI-a.

 

Alexandra Berdan, arhitect îndrumător, ne-a transmis: „Tot anul acesta în care am fost îndrumător în programul educațional «My School Can Be Cool» la Cornești, a fost, de fapt, un an întreg de dezvoltare personală, pentru că veneam cu foarte mari emoții la fiecare oră. Am simțit profund responsabilitatea de a veni pregătită la fiecare întâlnire săptămânală.

 

Mi-a plăcut foarte mult cât de variată este programa cursului De-a arhitectura și tipurile de activități pe care elevii le au de parcurs: de la a fixa efectiv niște noțiuni și până la experiența de a lucra în echipă. Ei află că dacă depun efort, împreună, pot să facă ceva important, care să conteze și care chiar să se întâmple, să se materializeze. Iar asta, în sine, este un lucru extrem de important, pentru că am observat, în lucrul cu copiii la clasă, un soi de deznădejde generalizată că ceea ce zic ei nu prea contează, că nu au o voce în fața celor mari.”

 

Bugetul necesar pentru implementarea proiectului „Tribuna Parc” este de 12.000 euro și este oferit de ISOPAN – partener strategic al Asociației Zi de Bine Moldova. De asemenea, au contribuit și sponsorii MASTER BUILD SRL, MERAKI SOLUTIONS SRL, ROMCIM SRL și ROSANA MEDICAL SRL. Sărbătoriții lunii septembrie își pot dărui ziua pentru acest proiect aici.

 

Pentru a schimba în bine locurile în care trăim, clasele, școlile, orașele, nu este nevoie (doar) de gesturi mari. Fiecare gest își are rolul său și poate schimba în mai bine și, mai important, poate inspira schimbare în alții. De pe băncile școlii ar trebui să învățăm ce înseamnă să contribuim împreună la crearea unui viitor mai bun în comunitățile noastre, indiferent că trăim la sat, la oraș sau peste meleaguri. Obiceiurile pe care le învățăm de mici vor rămâne cu noi ca adulți și se vor reflecta în relațiile cu oamenii din jur, cu spațiile pe care le viețuim. Ține de noi să ne aducem aportul și să nu așteptăm să vină din exterior schimbarea pe care ne-o dorim.

 

***

 

Pentru orice alte detalii puteți contacta asociația la: office@de-a-arhitectura.ro sau myschoolcanbecool@de-a-arhitectura.ro sau vă puteți informa pe site-ul asociației, aici: http://www.de-a-arhitectura.ro/, pe pagina de Facebook, aici: https://www.facebook.com/DeAArhitectura/ sau pe Instagram, aici: https://www.instagram.com/deaarhitectura/.

 

Asociaţia De-a Arhitectura este o comunitate de profesioniști ai mediului construit şi profesori care modelează un viitor mai bun prin educație de arhitectură pentru copii, tineri și adulți. Programele noastre promovează creativitatea și inovația și îi ajută pe copii să se pregătească pentru lumea reală. Într-un deceniu am ajuns la peste 30.000 de elevi din România, implicând 1100 profesori și 900 arhitecți voluntari. Programele educaţionale se desfăşoară cu precădere în şcoli sub forma cursurilor opţionale, dar şi în muzee şi în cadrul evenimentelor de arhitectură şi design.

 

Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) finanţează o parte a programelor Asociaţiei De-a Arhitectura prin „Timbrul Arhitecturii”. Programul cultural De-a arhitectura a fost iniţiat în 2011, iar din anul 2016 OAR a decis ca acest program să devină program cultural prioritar deoarece răspunde celor cinci criterii ale programelor culturale prioritare: amploarea, singularitatea, unicitatea, complexitatea şi calitatea.

 

Misiunea Asociaţiei De-a Arhitectura. Construim prin educaţie. Construcţia noastră creşte când:

⌂ Copiii şi adulţii înţeleg şi iubesc valorile mediul construit şi sunt activi în comunităţile lor.

⌂ Profesioniştii mediului construit se implică, prin educaţie, în societate.

⌂ În educaţie, joaca, experimentul şi creativitatea sunt luate în serios.

 

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local. În cei doi ani de existență, Asociația a implementat deja peste 30 de proiecte în domenii ca educație, sănătate, incluziune socială, în valoare de peste 2.000.000 de euro.

 

A+noima este un atelier de arhitectură fondat în 2017 în Iași care construiește sustenabil și valoros, cu resurse puține, spații coerente care fac viața mai frumoasă celor care trăiesc în ele. Mai mult spațiu, mai multă lumină, mai multă utilitate, mai multă valoare și, pur și simplu, mai multă bucurie.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0