fbpx

Un moment de liniște în nuanțe de gri

AMENAJARE DE INTERIOR: Embo Studio TEXT: Anca Rotar FOTO: Vlad Crețeanu

Situat în inima Bucurestiului, acest apartament cu trei camere a fost gândit ca un refugiu contemporan, un moment de liniște în mijlocul unui oraș mereu în mișcare. Microcimentul în nuanțe relaxante de gri devine fundalul ideal pentru elemente de lemn și plante, creând un mediu atemporal, căruia finisajele brute îi conferă un aer de sofisticare urbană. Ferestrele generoase și ușile de sticlă conectează interiorul cu lumea exterioară, realizând o tranziție lină între contextul urban și interiorul amenajat cu atenție.

Concret, apartamentul este unul de 3 camere, cu o suprafață utilă de 83 mp, o zonă de zi tip open space cu living, bucătărie și masă de dining tip bar, un dormitor matrimonial cu baie proprie, un al doilea dormitor destinat oaspeților și o baie de serviciu. La nivel de finisaje, spațiile au fost tratate uniform, cu pardoseală și pereți din microciment, iar în bucătărie și în cele două băi s-au folosit plăci mici de ceramică și mozaic, în aceleași tonuri de gri, alb și negru.

Configurația specială a apartamentului a dictat o serie de rezolvări atipice. Pentru a se adapta planului neregulat și a menține fluiditatea ansamblului, o mare parte din piesele de mobilier au fost realizate special pentru acest proiect. De asemenea, ușile care separă diferitele zone glisează în interiorul pereților, facilitând circulația, iar bucătăria compensează pentru forma de U deschizându-se către peretele vitrat care amplifică zona de zi. Spațiul de living creează un micromediu călduros prin prezența generoasă a lemnului și plantelor verzi, precum și prin piesa centrală, canapeaua confortabilă într-o nuanță bogată de albastru.

Trecând în zona de noapte, descoperim un alt element care a apărut ca răspuns la particularitățile existentului – patul matrimonial înscris într-o nișă, o soluție care eliberează centrul camerei, permițând integrarea depozitărilor necesare. Remarcabil este și cadrul metalic negru, ce corespunde cadrului oglinzii de pe perete, amplificând vizual suprafața camerei și generând un efect de puzzle spațial. Cu un aer modernist, baia adiacentă creează o imagine monocromă, desprinsă parcă din filmele alb-negru.

Menținând același cadru de microciment, dormitorul de oaspeți adoptă un limbaj vizual diferit, de inspirație provensală, cu uși, mobilier și accesorii de ratan, inserții de verde și tapet cu motiv vegetal. Baia de serviciu urmează aceeași linie estetică prin ceramica decorativă și integrarea unor elemente de lemn.

PROIECT: Cosy Grey – apartament cu 3 camere; AMPLASAMENT: Str. Mihai Eminescu, București; SUPRAFAȚA UTILĂ: 83 mp; AMENAJARE DE INTERIOR: Embo Studio, arh. Ema Bogoi; FINALIZAT: 2023

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0