fbpx

Un Tegmark despre Archviz. Q&A

SNOHETTA, 2015, Opera din Busan, Coreea de Sud

INTERVIU REALIZAT DE: Ioana Iancu INVITAT: Gigi Bratu IMAGINI: Tegmark

Ce este Archviz? Sau: cine e Archviz-ul  și de unde pare că vine el?

Aș spune că tatăl lui este, cel mai probabil, arhitectul care desena și antura frumos perspective și axonometrii pentru diversele pre­zentări. Mama lui însă, cea care l-a făcut „om mare”, este în mod cert computerul. Abreviat din englezescul architectural visualization, Archviz e locul din care vin așa-zisele „randări”, imaginile cu interioare, clădiri sau orașe care încă nu există, dar și unul dintre instrumentele care permit arhitecților de astăzi să-și testeze ra­pid designul, să-l rafineze și să-l „vândă”. În jurul Archviz-lui a crescut în ultimii 20 de ani o adevărată industrie, cu unelte de­dicate, fluxuri tehnologice specifice, învățământ de specialitate, echipe de profesioniști și standarde proprii. De pe liniile ei de producție ies imagini, animații și spații virtuale pentru VR/AR, toate despre arhitectură. Generic, aceste produse sunt numite randări.

 

Ce este Tegmark și de când lucrați împreună?

Mai pe șleau, Tegmark este un birou care face randări. Mai cu aroganță, Tegmark este o companie specializată în servicii de comunicare vizuală pentru arhitectură. Am început să coacem treaba asta în toamna lui 2010, dupa ce criza financiară ne-a oprit încet-încet motoarele de proiectare. Împărțeam încă din facultate o prietenie relaxată și o pasiune sănătoasă pentru arhitectură, desenam frumos și eram buni de avut în preajmă pe la schițele de schiță. Copii buni. Studenția noastră a coincis și cu liberalizarea prezentărilor asistate de calculator, un tren în care ne-am urcat cu toții din mers. Nu știam unde ajunge, știam doar că merge spre viitor. Ani buni mai târziu, după experiențe de toate felurile în proiectarea de arhitectură, unele prin birouri mari de-afară, altele în țară sau în propriile studiouri, ne-am reintersectat drumurile și am pus bazele Tegmark. Știam deja că există o piață reală pen­tru randările care depășesc puterile unui singur artist 3D, așa că am făcut echipa și am pus pe masă tot ce aveam: know-how, numere de telefon de pe unde umblaserăm și câtă sensibilitate mai rămăsese în noi după criză. Astăzi suntem o familie de nouă oameni, care crește și care încearcă să facă frumos.

CODE, 2014, Urban Plus, Oslo, Norvegia

Ce înseamnă o randare? Limitări și deschideri? Elemente constrictive și teritorii de explorare?

Printr-o randare la standardele industriei, în 2019, înțelegem o imagine fotorealistă a ceva ce urmează să fie, un apartament de exemplu, de pe site-ul unui dezvoltator care vrea să-l vândă înainte să-l construiască. Pe de altă parte…. Visul unei randări de când era ea mică e să supraviețuiască primei fotografii reale a „apartamentului”. Un vis care seamănă într-un fel cu cel al purcelului de curte, al cărui singură șansă să treacă de Crăciun este să devină altceva între timp, să emoționeze și să-și depășească condiția. O randare poate să fie mai mult decât o poză din viitor și poate să rămână relevantă după prima fotografie reală, dar cred că e important să fi fost încă de la bun început și altceva. De alt­fel, sunt multe randări de arhitectură prin galeriile de arte de pe mapamond. Unele dintre ele, cum sunt cele ale lui Victor Enrich sau ale lui Thomas Dubois, au depășit în notorietate proiectele de la care au plecat. Nu-i un vis deșart. Slavă industriei, așa cum îi avem pe cei care vor să vândă metri pătrați cu ajutorul randărilor, îi avem și pe cei care vor să vândă idei sau să transmită emoție prin Archviz. Pe cei din urmă îi găsim de regulă în lumea competițiilor de arhitectură, în care birourile de proiectare coopteaza echipe de Archviz pentru treaba asta. Mai bine de jumătate din ce facem noi se întâmplă în zona asta și suntem super-norocoși să ne fi poziționat așa; ceea ce nu înseamnă însă că reușim de fiecare dată să trăim visul.

 

Cum a evoluat comanda pentru randări și simulări de arhitectură în România?

Ar fi nedrept să ne dăm cu părerea despre partea asta, în condițiile în care Tegmark lucrează aproape exclusiv „în afară”. Poate că e o chestiune de preț, poate de sens. Cred că multe decizii se iau încă în Excel la noi. Poate costul pe metru pătrat convinge încă mai ușor decât o imagine. Din ce vedem în jur însă, nivelul industriei e sus, iar oferta din ce în ce mai generoasă. Sunt tot mai multe birouri românești care se specializează în Archviz, ceea ce trebuie să însemne că lucrurile merg spre bine.

ARKLM, 2017, Holocaust Museum Competition, Londra, Marea Britanie

Relația imaginație-închipuire – simulare-realizare fizică e tensionată de ce?

Am o părere, dar nu cred că dețin adevărul. Spațiul închipuit e liber, în timp ce spațiul fizic e constrâns. Creația de arhitectură se întâmplă în primul dintre ele, înfăptuirea în cel de-al doilea. Cred că tensiunea e naturală, dar Archviz-ul are potențialul de a o media când și dacă este folosit în procesul de creație.  Spațiul virtual în care se întâmplă vizualizarea de arhitectură are toate dimensiunile celui real, este concret și exact, dar niciuna dintre constrângerile aferente. Mie îmi pare locul perfect de întâlnire. Când este folosit ca instrument de marketing însă, când „minte frumos”, Archviz-ul poate într-adevăr să amplifice tensiunile. Un spațiu poate să pară mai mare într-o randare, viitorul poate să fie prezentat mai „luminos”. E o discuție largă despre moralitate în marketingul prin imagine, valabilă și în vizualizarea de arhitectură. E o discuție despre markerii emoționali (familii fericite, copii, femei frumoase, Golden Retrieveri în prim-plan etc.) și capacitatea lor de a vinde orice, dar și despre onestitate.

 

Viitorul vizualizării de arhitectură?

În trecut, nișa aceasta părea rezervată șoriceilor de birou, îngropați în softuri complicate. Lucrurile se apropie însă de punctul în care oricine poate să obțină o imagine fotorealistă, la distanță de câteva click-uri. Archviz-ul seamănă din ce în ce mai mult cu munca unui fotograf de studio: amplasezi lumini, pui niște materiale presetate, anturezi cu elemente 3D din biblioteci și apeși tasta Enter. Cred că sensibilitatea artiștilor din industrie va conta în continuare, însă o mare parte din munca lor de zi cu zi se va dilua. Ce îmi pare cu adevărat interesant, însă, la viitorul Archviz este felul în care va răspunde noilor medii: VR, AR și MR (realitate virtuală, realitate augmentată și realitate mixată). Dacă ne îndreptăm într-adevăr spre o lume cu proiecții pe retină la purtător, iar ce vom vedea va fi un amestec de real și virtual, însăși profesia de arhitect se va liberaliza prin Archviz. Aștept cu nerăbdare să nu mai văd grinzi care mă deranjează, dar trebuie să fie acolo, să modific spațiul sau lumina în funcție de cum mă simt sau să-mi redecorez apartamentul după bunul plac într-o clipită. Aștept cu mare nerăbdare primul vernisaj al unei expoziții de spații închipuite.

MVRDV, 2017, Montleyel Mixed use development, Paris Saint Denis, Franța

Ce e mișto și nu prea în Archviz?

Cred că satisfacțiile și frustrările sunt în parte personale, în parte specifice tuturor industriilor creative. Artiștii sunt oameni sensibili, adesea cu orgolii pe măsură. Uneori frustrările vin din rutină, din lipsă de comunicare, din eșec, alteori din faptul că nu este pur și simplu loc pentru sensibilitatea personală. Dar arta e minunată atât pentru creator, cât și pentru spectator. Pentru mine, spre exemplu, e mișto când echipa Tegmark lucrează la un concurs mare, pe trei soluții mișto de la trei birouri diferite și mai mișto, în paralel. E minunat să le vezi cum cresc și se dezvoltă, cu aportul tău sau fără. Uneori e vorba de zile lungi, alteori de săptămâni la rând, dar de fiecare dată am senzația că particip la un mega concert de arhitectură. Sunt întrebat adesea, de foști colegi arhitecți, dacă nu îmi este dor de arhitectură. Răspund că nu, și mă gândesc că sunt norocos să mă aflu, într-un fel, în mijlocul ei.

 

Visul vostru cel mai apropiat de împlinire?

Visăm lucruri diferite în Tegmark, dar e natural și sănătos să fie așa. Ne-ar plăcea mult să promovăm real aceasta nouă meserie, de arhitect vizualizator. Ne-am dori să contribuim la recunoașterea ei ca atare și la formarea unui învățământ de specialitate. În întâmpina­rea acestor dorințe comune, cel mai apropiat vis posibil al nostru este Școala Tegmark, un curs de vizualizare de arhitectură pregătit pentru arhitecții pasionați de imagine. Cu puțin noroc, toamna asta vom culege prima generație de mici Tegmarci. Stay tuned.

TOCHTERMANN, Guggneheim Competition, Helsinki, Denmark, 01, 2014
TOCHTERMANN, 2014, Guggneheim Competition, Helsinki, Finlanda

Articol publicat în igloo #191 / august – septembrie 2019

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Descoperiți mai multe tipuri de reprezentări arhitecturale în igloo #209 / Reprezentare în arhitectură / august-septembrie 2022

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0