Une partie de ping-pong avec Irina Nicolau: histoires d’objets et de musées
Editura Ars Docendi și Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 21 septembrie 2017, ora 18, la Clubul Țăranului, la lansarea volumului Une partie de ping-pong avec Irina Nicolau: histoires d’objets et de musées (Editura Ars Docendi – Universitatea din București, 2017), autori: Irina Nicolau, Marianne Mesnil, Ioana Popescu, Ecaterina Șafarica, texte reunite de Marianne Mesnil și Adina Ionescu-Muscel.
Cu ocazia apariției, va avea loc o întâlnire cu antropologul Marianne Mesnil și artistul Florian Fouché, autor al unui proiect fotografic și plastic privind Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR).
Cu acest prilej vor fi proiectate, de asemenea:
– un documentar al expoziției „Roumanie en miroir. Mémoires de tiroirs” („România în oglindă. Amintiri de sertar”) (12 minute), Treignes (Belgia), 1997;
– fotografii și imagini ale expoziției lui Florian Fouché pe tema MNȚR (http://www.cac-passerelle.com/exposition/le-musee-antidote).
Acest mic volum omagial dedicat Irinei Nicolau își propune să evoce personalitatea unui etnograf/ etnolog, muzeograf și antropolog ieșit din comun. Cei care au cunoscut-o știu că viața creativă a Irinei era o permanentă partidă pe ping-pong în care ideile se întrepătrundeau, ajungând sau nu să se concretizeze… Irina avea acest talent și această generozitate intelectuală de a scoate la iveală din fiecare tot ce avea mai bun de oferit. Tocmai despre această relație cu ceilalți, precum și cu obiectele și cu modul de a le pune în valoare într-un context muzeal este vorba în această colecție de texte alcătuită din câteva schimburi de „mingi”. O manieră, poate, de a înțelege mai bine o parte a demersului care i-a permis Irinei Nicolau să pună bazele Muzeului Țăranului Român, alături de Horia Bernea.
Textele care compun acest volum au apărut în diverse publicații (cele mai multe în Martor, anuarul de antropologie al Muzeului Țăranului Român) sau sunt inedite. Cu colaborarea Adinei Ionescu-Muscel, de asemenea antropolog de formație, Marianne Mesnil a conceput această carte în care Muzeul Țăranului ocupă un loc central. Cu ocazia acestei întâlniri, autoarea îl invită pe Florian Fouché să își prezinte reflecțiile despre această invenție muzeală
Între 2012 și 2014, Florian Fouché a fotografiat Muzeul Țăranului și a strâns documente despre muzeografia experimentală, pe care artiștii și antropologii au creat-o acolo în anii 1990. Această anchetă s-a concretizat prin expoziția „Le musée antidote” („Muzeul-antidot”) în centrul de artă Passerelle din Brest (Franța) în 2014. Aici, artistul punea în relație propriile sculpturi, unele integrând (spațializând) materialul fotografic adunat la București, cu un „cabinet de studiu” consacrat exclusiv muzeului. Pe lângă intenția sa de a indica posibilitatea unui joc autobiografic plecând de la muzeu (de către un artist ne-român), expoziția își propunea să afirme actualitatea polemică a experimentului de la MȚR din anii 1990. Experiment care încă mai constituie un reper, întrucât articularea artelor populare, moderne și contemporane trebuie să lase loc inovațiilor instituționale (cu experiențe de plasare în spațiu, pedagogie a obiectului etc.), nu numai să consolideze starea de fapt a consumului cultural.
Marianne Mesnil este profesor onorific la Universitatea Liberă din Bruxelles, unde a predat antropologia Europei. S-a format ca etno-antropolog la aceeași universitate și s-a specializat în studiul privind România. A întâlnit-o pe Irina Nicolau în anii 1970 și a făcut numeroase deplasări pe teren de-a lungul întregii perioade a regimului Ceaușescu.
Cea mai recentă apariție editorială în colaborare cu Assia Popova: Les Eaux-delà du Danube (Apele de dincolo de Dunăre), Editura Petra (Paris), 2016.
Florian Fouché este sculptor, absolvent al Școlii de Arte (École des beaux-arts) din Paris în 2009. Practică o sculptură de asamblaj în care integrează formele fotografice. Păstrându-și interesul pentru muzeografia experimentală a MNȚR, între anii 2013 și 2017 a realizat un ansamblu de „sculpturi și fotografii”, performance filmat, obiecte, portofolii, machete, concepute ca o experiență speculativă plecând de la observarea condițiilor de receptare a operelor lui Constantin Brâncuși în spațiul public, în particular la Paris.