fbpx

Universitatea de Vară de restaurare de monumente şi situri-UdV

În perioada 19 iulie – 3 august 2014, Asociaţia Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie, RPER, organizează la Bucium, jud. Alba, a patra ediţie a „Universităţii de Vară de restaurare de monumente și situri”- UdV, sub înaltul patronaj al Academiei Române.

Continuare a ediţiilor UdV 2011, UdV 2012 şi UdV 2013, UdV 2014 este un stagiu anual de 2 săptămâni care asigură cursanţilor, în majoritate studenţi, masteranzi, absolvenţi arhitecţi, dar și sociologi, politologi și antropologi, un program multidisciplinar de pregătire în domeniul cercetării și protejării patrimoniului rural, în contextul decalajului uriaș dintre percepţia și tratarea arhitecturii vernaculare în România și cea din ţările vest-europene.

 

Iniţiat în 2011 pe fondul unei crize acute de preocupare privind moştenirea culturală, situaţie oglindită în lipsa unei legislaţii specifice şi a unor programe de stimulare fiscală și financiară pentru prezervarea patrimoniului rural, proiectul, continuat în 2012, 2013 şi 2014, îşi propune sensibilizarea societăţii româneşti faţă de valorile tradiţionale încă existente dar extrem de fragile şi încurajarea demersurilor ce ţin de identificarea, inventarierea, reabilitarea in situ şi promovarea acestei moşteniri.

 

Conceptul proiectului este inspirat de modelul european de prezervare a patrimoniului rural in situ ca motor economic de dezvoltare teritorială, de Declaraţia ICOMOS, Salvarea spiritului locului, de la Quebec din 4 octombrie 2008, de Convenţia Europeană a Peisajului de la Florenţa, din 20 octombrie 2000, precum şi de obiectivele asociaţiei Fondation du Patrimoine privind salvarea şi valorizarea patrimoniului rural neprotejat și se poate constitui ca model adaptabil în orice comună din ţară.

 

Comuna Bucium este situată în partea central-vestică a judeţului Alba şi se compune din 29 de sate, de tip adunat, de-a lungul cursurilor de apă, de tip răsfirat şi de tip risipit pe dealuri, sub munţii Vulcoi-Corabia și Detunatele. Bucium este atestat documentar în 1595, dar vestigiile arheologice dovedesc locuirea unei populaţii ce practica mineritul aurifer încă din Antichitate.   

 

Unul dintre obiectivele centrale de preocupare și studiu ale UdV este Şcoala Veche, edificiu etalon al spiritualităţii locale, construit în perioada 1884 – 1900 şi sortit, în 2011 demolării, dar care, datorită colaborării dintre RPER și Primăria Bucium, beneficiază în prezent de protecţie temporară, de studiu de fezabilitate și de expertiză tehnică, în căutarea fondurilor necesare pentru reabilitare. Se preconizează transformarea sa în Centru de studii de arheologie, arhitectură și agricultură montană, cu ateliere-şcoală de meserii tradiţionale și spaţii de cazare aferente.

 

Şantierul de reabilitare după principiile restaurării a unei case tradiţionale de ţăran miner aurar-Casa Colda, finanţat de RPER, oferă localnicilor, autorităţilor locale şi cursanţilor UdV, posibilitatea de a urmări procesele și procedeele de protejare, restaurare și reconceptualizare in situ a unor imobile neclasate, dar cu certă valoare de patrimoniu.

 

Programul UdV cuprinde activităţi practice, în vederea identificării, repertorierii şi inventarierii obiectivelor de arhitectură vernaculară şi de peisaj cultural cu valoare patrimonială: relevee, documentaţie fotografică, localizare GPS, completare fișe de inventariere, studiu sociologic, studiu peisagistic. Domeniul studiului s-a extins de-a lungul celor 3 ediţii ale UdV. În cadrul ediţiei UdV 2013, a fost iniţiat un studiu de caz asupra patrimoniului construit cu statut de proprietate incert și, prin urmare, neglijat și supus degradării, care ar putea sta la baza adoptării unor măsuri legislative privind facilităţi fiscale în măsură să stimuleze clarificarea succesiunii. Programa UdV 2014 aduce în plus, elaborarea a 3  proiecte de restaurare şi un studiu asupra amplasamentului istoric al şteampurilor (instalaţii de prelucrare a minereului aurifer).

 

Activităţile didactice sunt susţinute de specialiști și cadre universitare, prin conferinţe, dezbateri şi colocvii ce au loc zilnic, pe toată perioada universităţii.

 

Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium însumând, după 3 ediţii UdV, mai mult de 100 de obiective de arhitectură vernaculară şi de peisaj identificate ca valori de patrimoniu, este instrumentul propus de RPER comunităţilor din România pentru a-şi cunoaşte şi evalua obiectiv potenţialul  patrimoniului vernacular, în stare să încurajeze şi să dezvolte capacităţile locale în menţinerea tradiţiei, în construcţii, agricultură, eco-turism şi meşteşugărit.

 

6 dintre casele cuprinse în Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium au fost premiate în cadrul UdV, la Concursul „Casa cea mai dichisită”, ceea ce a deşteptat mândria identitară a proprietarilor şi a îndreptat atenţia comunităţii spre valorile tradiţiei.

 

6 troiţe şi cruci cuprinse în Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium au fost clasate ca monument istoric, categoria memoriale, împreună cu zonele lor de protecţie, prin Ordinele Ministrului Culturii nr. 2034-2039, publicate in Monitorul Oficial nr. 108 din 12.02.2014 şi au fost asimilate în reglementările Planului Urbanistic General al comunei Bucium.

 

Documentele sintetizate ale celor 3 ediţii ale UdV sunt publicate în CAIET I Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium, 2012, ISBN 978-973-0-13019-5, CAIET II Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium, 2014, ISBN 978-973-0-15029-2 şi  CAIET III Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium, 2014, ISBN 978-973-0-17210-2

 

Cu ocazia deschiderii oficiale a UdV 2014, duminică, 20 iulie 2014, ora 16:00, ce va avea loc la sediul UdV (Pensiunea „Carmen”, vis-à-vis de primăria comunei Bucium), va fi prezentat conceptul Universităţii de Vară Bucium, vor fi lansate Caietul III Repertoriu Patrimoniu Rural  Bucium ediția a III-a, concursul pentru localnici „Casa cea mai dichisită”, ediţia a III-a, precum şi un concurs de desene pentru copii.

Festivitatea de deschidere se va desfăşura în prezenţa d-lui Virgil Ştefan Niţulescu, Director General al Muzeului Ţăranului Român iar invitați de onoare sunt reprezentanţii partenerilor de proiect, ai administraţiei locale şi judeţene, alături de locuitorii comunei.

 

La festivitatea de închidere, sâmbătă, 2 august 2014, ora 16:00, vor avea loc decernarea certificatelor de participare cursanţilor, decernarea premiilor concursului „Casa cea mai dichisită”, ediția a III-a, precum şi formularea concluziilor primelor patru ediţii ale UdV Bucium. Festivitatea se va încheia cu un spectacol tradiţional buciuman și cu o masă câmpenească.

 

Organizarea şi realizarea celei de a patra ediţii a UdV este posibilă datorită:

Parteneriatelor şi susţinerii financiare oferite de:

· Administraţia Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N.)

· Ambasada Franţei în România

· Institutul Francez din România

· Dacia România

Partenerului logistic:

· Primăria Comunei Bucium

Partenerilor ştiinţifici:

· Universitatea Lucian Blaga – Facultatea de Patrimoniu, Sibiu

· Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” – UAUIM, Facultatea de Arhitectură şi Facultatea de Urbanism 

· Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, Facultatea de Arhitectură G.M.Cantacuzino, Iaşi

· Universitatea Bucureşti – Facultatea de Ştiinţe Politice

· Universitatea Tehnică Cluj-Napoca –  Facultatea de Arhitectură şi Urbanism

· Institutul Naţional al Patrimoniului – INP

· Institutul de Istorie Orală, Cluj-Napoca

· Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Sibiu

· Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

· ICOMOS Internaţional.

 

Partenerilor media :

 S.C. Igloo Media SRL, editor al revistei Igloo

 Uniunea Arhitecţilor din România, editor al revistei Arhitectura

 Fundaţia Arhitext Design, editor al revistei Arhitext

 Radio France Internationale România – RFI

Arhimania, website www.arhimania.ro

 

contacte

· Ştefana BIANU, Coordonator UdV Bucium, 2014, Preşedinte RPER – Fr,

tel : 0754  716  433

· Iozefina Postăvaru, Consultant ştiinţific, din partea INP – tel : 0743 646 462

· dr. Ioana BOGDAN CĂTĂNICIU, Preşedinte RPER – România

· tel. fix între 19 iulie – 3 august: 0258 78 41 58

      rper.romania@yahoo.com        

           www.patrimoniu-rper.com

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0