Weekend în Istanbul
TEXT: Manuela Zipiși; ILUSTRAȚIE: Doriana Mărășoiu
În încercarea de a da start acestei noi invitații la călătorie, mă întrebam cum aș putea cuprinde în cuvinte Istanbulul, acest creuzet de origini și culturi, straturi istorice și neajunsuri contemporane. Demersul a fost făcut însă, mai bine decât oricare altul, de către scriitorul Orhan Pamuk, ale cărui cărți sunt intim legate de Istanbul, orașul său natal. Pentru Pamuk, Istanbulul stă inevitabil sub semnul lui hüzün, echivalentul melancoliei, cuvânt cu rădăcini arabe care face să planeze asupra fostului Constantinopol profundul sentiment al unei pierderi spirituale și, în același timp, un mod de a privi viața cu speranță. Departe de a fi o experiență singulară, hüzün este o stare generală, a întregului oraș, așa cum transmit și fotografiile alb-negru ale lui Ara Güler, și așa cum se poate intui privind apusul de sus, din Turnul Galata.
De văzut
Oraș așezat pe două continente, Istanbulul merită cu prisosință o pereche de adidași de oraș comozi și chef de plimbare. Majoritatea punctelor de atracție se găsesc în partea europeană dar ar fi o pierdere dacă nu ați face pasul și pe malul asiatic pentru a descoperi, spre exemplu, Palatul Beylerbeyi, reședința de vară a sultanilor sau a face o plimbare prin calmul cartier Moda.
Întorcându-ne în partea europeană, așezăm pe lista locurilor de văzut Basilica Cisternă care ne invită în subteranul a ceea ce pare a fi un palat scufundat, o lume care trăiește într-o oglindă de apă, și printre coloanele de marmură ale căreia se inserează instalații artistice contemporane. Cisterna a fost construită în timpul domniei împăratului Justinian I și este doar o parte a rețelei de bazine care alimenta orașul cu apă.
De cutreierat
La Istanbul e ușor să amețești în mulțime, mai ales pe bulevardul pietonal Istiklal, dar chiar și aici există, pe străduțele adiacente, locuri bune de tras sufletul, în compania unei cafele turcești (la cafeneaua Mandabatmaz, de exemplu). Nu există însă nimic mai fermecător decât să te pierzi pe străduțele din Beyoğlu și Çukurcuma, pentru a descoperi anticari, buticuri cu de toate, mici cafenele sau tarabe cu smochine verzi și cele mai multe căsuțe stradale pentru pisici văzute vreodată. De neratat este și Nişantaşı, unul dintre cartierele șic ale orașului, care va oferi o felie diferită de Istanbul.
De gustat
Ceaiul turcesc cu orice și la orice oră… nu va putea fi ocolit, într-un parc privind apele din Istanbulul asiatic sau cam la orice restaurant ajungeți, unde, de obicei, este din partea casei. În Turcia mesele sunt bogate și merită să comandați cam tot, prin urmare nu vă sfiiți să faceți un pas mai departe de clasicul kebab. Pentru că tot am amintit de partea asiatică, aici ar trebui așezat pe harta gastronomică restaurantul Ciya Sofrasi din Kadıköy, unde la prețuri oneste se pot înțelege mai bine savorile bucătăriei anatoliene.
Dar poate cel mai impresionant popas culinar al Istanbulului este ceea ce se poate numi un hidden gem la care ajungi numai dacă ai curajul să fii atent la semne, să urci o scară și să deschizi o ușă în spatele căreia nu ești foarte sigur că se întâmplă ceva. Restaurantul Musterek Meyhane se află chiar în inima Istanbulului (Taksim) și e un loc în care merită să reveniți pentru a încerca întreg meniul. Nu uitați să stropiți totul din belșug cu raki (rachiul turcesc cu anason) și nu ratați nici halvaua caldă combinată cu înghețată.
De citit
Probabil știți deja faimoasa legendă conform căreia Agatha Christie ar fi scris romanul „Crima din Orient Express” în camera 411 a hotelului Pera Palace. Un loc plin de magie, Pera Palace merită o vizită în sine pentru că e o întoarcere în timp și, mai ales, pentru a încerca un cocktail și, de ce nu, a citi câteva pagini departe de agitația orașului. Iar când vine vorba despre Istanbul, Orhan Pamuk rămâne, după cum spuneam, maestrul vrăjitor. Cartea lui de memorii, „Istabnul” este o călătorie nu numai în straturile profunde ale orașului și locuitorilor săi, ci și o posibilă explicație a fascinației pe care Istanbulul a exercitat-o dintotdeauna asupra artiștilor și călătorilor.
Însă probabil cea mai intimă declarație de dragoste pe care Pamuk a făcut-o orașului său natal este „Muzeul inocenței” și a sa poveste de dragoste emblematică dintre Kemal și Fusun. Scriitorul a întregit experiența romanului într-un mod special prin existența unui Muzeu al inocenței real, instalat în casa lui Fusun, și unde realitatea descoperirii se confundă cu ficțiunea într-o adevărată colecție a vieții private dintre 1975 și 1984. Nu uitați să luați și cartea cu voi; în paginile sale există marcat un bilet de intrare la muzeu în compania căruia cititorul va întregi experiența literară.
