fbpx

6 pensiuni pitorești din Transilvania pe care să le descoperi vara asta

Vara la igloo înseamnă călătorii, pauze lungi de lectură, povești #degustbun, locuri mai puțin umblate, drumuri de deal și munte spre destinații discrete, ce aduc laolaltă pasiunea pentru arhitectura vernaculară, grija pentru natură și confortul contemporan, departe de freamătul orașului, aproape de freamătul pădurii. Așa că am răsfoit albumele noastre cu Conace și pensiuni din România și am scos la iveală câteva spații care să vă îmbie la călătorie.

Veseud 11

Situată la numărul 11 pe drumul principal din satul Veseud, casa la stradă în front continuu, cu poartă zidită și corpuri anexă, păstrează configurația tradițională. Arhitectura renovată a ansamblului păstrează silueta originală a acoperișurilor învelite cu țiglă, detaliile de lemn ale contravântuirilor și albul luminos al fațadelor.

Cele 4 camere de cazare au acces separat din exterior și ferestre duble. În șură a fost amenajată o sală de mese care gravitează într-un spațiu cu șarpantă vizibilă. Șemineul, amplasat pe latura de înălțime mică a acoperișului în două ape, lasă fațada înaltă să se deschidă vitrat spre peisaj. Camerele au podele originale, obloane de lemn la ferestre și paturi al căror design amintesc de o eleganță aproape medievală.

veseud11

Tinnen Marz Hof

Casa construită şi locuită de Tinnen Marz, un sas înstărit, a fost readusă la viață, după o istorie complicată, de Fundația Mihai Eminescu Trust, care a restaurat-o, a modernizat instalațiile și a înzestrat-o cu un mobilier ce evocă gustul și aspirațiile patriciatului rural săsesc.

Salonul de mari dimensiuni, cu o bibliotecă generoasă, poate rivaliza cu încăperi similare din Sighișoara, Mediaș sau Sibiu. Nici celelalte odăi, amenajate ca spații de cazare, nu sunt mai prejos. Paturi, canapele și fotolii, dulapuri, vitrine și scrinuri, măsuțe de toaletă cu lighean și cană de porțelan schițează un întreg catalog de mărfuri europenești ce se găseau de vânzare în Transilvania pe la 1900. Sobele vechi, cu modenaturi clasice și cahle smălțuite cu flori bleumarin, încălzesc camerele, dar au și un rol ambiental, făcând casă bună cu mobilierul de epocă, litografiile înrămate și distihurile brodate cu acul.

tinnenmarzhof

Ferma Cobor

Ferma de biodiversitate din Cobor face parte din proiectul Fundației Conservation Carpathia, care are ca scop crearea unei noi zone protejate cu natură sălbatică, de talie mondială, în sudul Carpaților Românești, în beneficiul biodiversității și al comunităților locale. Cele două case de oaspeți au peste 100 de ani şi păstrează arhitectura locală, dar pot oferi confortul zilelor noastre unui număr de 20 de persoane.

Dulapuri, cufere vechi, bănci sau ustensile casnice au fost completate cu mobilier nou, în stil rustic. O a treia clădire a fost amenajată pentru seminarii, evenimente oficiale sau private, la care pot lua parte până la 30 de persoane. Oaspeții pot lua participa, activ sau ca spectatori, la activitățile agricole de sezon și la sărbătorile sătești tradiționale.

cobor

Bike Check Inn, Buneşti, Harghita

Deși retrasă cu doar o palmă de loc de la șoseaua bătută și gălăgioasă care unește Brașovul cu Sighișoara, pensiunea Bike Check Inn nu-i ușor de găsit. E singura gospodărie răzlețită pe un drumeag care iese din sat, urmând malul sinuos al apei inocent denumită Pârâul Scroafei, un traseu pitoresc și tentant pentru amatorii de mountain bike, pe care evită noxele și aglomerația asfaltului.

În latura drumului, stă o casă tipic săsească, acoperită în două ape, cu o teșitură pe timpanul triunghiular, a cărei poartă înaltă, arcuită, e dublată de o simplă ușă de lemn. În curte, pe mâna dreaptă, se înșiră trei corpuri de casă, cu alcătuiri și cu rosturi diferite: casa mare, șura și casa mică. Cele șase dormitoare de dimensiuni diferite pot găzdui laolaltă până la 15 persoane. Ușor retrasă din aliniament, șura a devenit un modern living-room, total deschis către gazonul cu accent britanic al curții.

bikecheckinn

Casa Noah, Richiş, Sibiu

Se poate vorbi, în zilele noastre, de o a doua descălecare a sașilor în Transilvania. Fenomenul e bine ilustrat la Richiș, iar Casa Noah reprezintă un caz exemplar, al cărui protagonist se numește Paul Hemmerth, care a părăsit Mediașul în anii ’80 şi s-a stabilit în Germania. În 1996 a revenit în Transilvania, la Richiș,unde cumpărat mai întâi Casa Galbenă și a recondiționat-o cu meșteri din sat și din zonă. Același lucru l-a facut pe urmă cu cea de alături, Casa Verde.

În pensiunea Noah, Paul a adunat mobilier din zonă, scoarțe bătrânești, cusături, străchini, ulcele, unelte și găteli de tot felul, inclusiv artefacte exotice aduse din călătoriile sale. În curte a plantat pomi, cultivă flori și verdețuri care-i întâmpină cu mirosuri și gusturi indigene pe oaspeții pensiunii. Mai mult decât prin evocarea ambianței tradiționale, Casa Noah excelează prin resuscitarea spiritului săsesc – harnic, ingenios și pragmatic.

noah

Casa Albă, Viscri

Corpul principal al Casei Albe, situat la stradă, a fost construit în 1796. Până în anul 2002, a fost locuința familiei Seibet. În 2007, a fost achiziționată de arhitectul bel­gian Werner Desimpelaere și amenajată inițial drept casă de vacanță, iar din 2015 funcționează ca pensiune. Forma îngustă și pre­lungă a parcelei de tip francon, moștenită de la coloniștii sași din secolul al XIV-lea, a impus alinierea încăperilor pe latura de nord a curții și suprapunerea lor – parter, etaj și mansardă – în partea din față.

Cele cinci dormitoare, în care pot fi găzduite douăsprezece persoane, dispun de trei grupuri sanitare dotate cu echipament modern. O scară și o pasarelă, construite în fosta bucătărie de vară, pun în legătură toate spațiile casei. Remodelarea ingenioasă a spațiilor interioare și păstrarea intactă a volumetriei exterioare și a materialelor de finisaj constituie o soluție exemplară de valorizare a vechii arhitecturi țărănești.

casaalba

igloo te invită în vacanță împreună cu pachetul special „Călător”, ce conține volumul 2 și 3 a seriei Conace & pensiuni din România, unde vei descoperi 36 de locuri pitorești și mai puțin umblate, cu poveste și pasiune pentru arhitectură.

[button color=”white” size=”normal” alignment=”none” rel=”follow” openin=”newwindow” url=”https://www.igloo.ro/produs/igloo-calator/”]comandă[/button]

pachete_5home

Iar dacă te abonezi la igloo în luna iulie, vei primi cadou din partea noastră albumul Conace și pensiuni din România 2.

[button color=”white” size=”normal” alignment=”none” rel=”follow” openin=”newwindow” url=”https://www.igloo.ro/shop/abonamente/”]alege-ți abonamentul potrivit[/button]

signal-2021-07-15-112912

 

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0