Fire invizibile par a-l lega pe Cosmin de Transilvania și ale sale tradiții, astfel că activitatea sa de scenograf este completată de creații inspirate din tradițiile satului autohton care s-au materializat într-o serie de covoare și, mai nou, o linie ceramică. Aceasta din urmă, cu siluete de vaze surprinzătoare, sculptural-arhitecturale și organice, oferă bucurie vizuală și, dincolo de ea, încântare în fața pluridisciplinarității artistice contemporane.

Câte ceva despre drumul care l-a condus pe Cosmin Florea către scenografie:
În ultimul meu an de liceu la secția de arhitectură și design din Brăila, Radu Afrim căuta scenograf pentru spectacolul „Omul pernă”, pentru care stabilise să lucreze doar cu liceeni. În perioada aceea mă pregăteam intens pentru olimpiada de arhitectură, așa că i-am arătat lucrările pe care le aveam și am fost ales să fac decorul spectacolului. Nu știu dacă prin proiectul acesta a vrut să aducă un omagiu tinerilor din Brăila, care efectiv se călcau în picioare să vadă spectacolele lui, însă a fost o mișcare foarte fresh și o rampă de lansare în teatru pentru mulți, inclusiv pentru mine. A fost un an magic. Tot ce am descoperit și trăit atunci m-a legat definitiv de teatru și de universul lui Radu.

Dacă ar fi să numești câteva dintre provocările demersului scenografic:
De cele mai multe ori, bugetul este cea mai mare provocare. De aici aș zice că încep limitările creative. Apoi, lipsa atelierelor din teatre și a oamenilor dedicați. Ca atare, mi-am dezvoltat un tip de gândire care ține cont de toate aspectele acestea. Am evitat dintotdeauna grandomania și artificiile gratuite. Mă sensibilizează cel mai mult sinceritatea unui spațiu sau a unui univers, iar asta se poate obține și din puțin.

„Pădurea spânzuraților” în regia lui Radu Afrim are una dintre cele mai impresionante scenografii din ultimii ani. Care a fost în acest caz inspirația și firul roșu al poveștii?
După recitirea textului lui Rebreanu, care a fost o mare surpriză, am pus pe hârtie toate elementele care m-au stimulat emoțional apoi am încercat să le dau o coerență vizuală. Atât eu, cât și Radu, ne doream o abordare fresh a scenei mari a TNB-ului, așa că după mai multe propuneri am rămas la această variantă minimalistă a cazarmei/casei pierdute printre dealurile Ardealului.

Din ce zone vine inspirația?
De cele mai multe ori din pictură și cinematografie. Timpul liber îl dedic de obicei descoperirilor. Radiez de fericire atunci când descopăr un artist în al cărui univers mă pierd sau regăsesc.

Ce i-ai spune unui tânăr pasionat de scenografie de teatru?
Să lupte pentru ce își dorește și să se înconjoare de oameni care îl inspira.
Să asiste scenografi cu care rezonează, să se implice în proiecte independente (chiar dacă uneori nu există bugete), să fie la curent cu ce se întâmplă în Europa în materie de teatru și film.

În ce spectacole/proiecte te vom putea urmări în viitorul apropiat?
Anul acesta în martie am lucrat cu Radu Afrim la Teatrul Național din Iași „Trei piese triste” după Maurice Maeterlinck, iar în luna mai va avea loc la Teatrul Național din Sibiu premiera spectacolului „De cealaltă parte a lumii”, în regia Alexandrei Badea. Între repetiții și în timpul dintre spectacole lucrez la proiectul meu de ceramică și covoare, pe care vă invit să îl urmăriți pe cosmiq.eu.

Interviu publicat în Dosarul din igloo #201 / aprilie-mai 2021 / Scenografie şi arhitectură