fbpx

Dacia One: un nou reper urban pe Calea Victoriei

ARHITECTURĂ: Proiectant General: STUDIO 10M – Zerva, Croitoru, Medvedovici Arhitecți Asociați TEXT: Anda Zota FOTO: Vlad Pătru

Într-o promenadă de-a lungul Căii Victoriei, redescoperim un monument istoric readus la viață – Casa Cesianu, ca parte dintr-un ansamblu arhitectural nou construit. Este una dintre cele mai importante dezvoltări recente din centrul Bucureștiului, unde arhitectura istorică este integrată coerent într-un ansamblu contemporan, într-un dialog armonios regizat.
Orașul contemporan, descris și definit în teorii de arhitectură, își diluează limitele și se recompune ca un palimpsest. Fenomenul formează identități noi, individuale și colective deopotrivă. Bucureștiul ultimilor ani a fost martorul unor regenerări de impact, care readuc, treptat, încrederea locuitorilor într-un viitor urban echitabil.
 
Casa Cesianu – monument istoric de clasa B, este prima clădire cu fațadă din zidărie din piatră și a adăpostit în timp multiple funcțiuni. Clădirea, situată la intersecția Căii Victoriei cu Bulevardul Dacia, a găzduit reședința Nicolae Cesianu, apoi Legația Germaniei, iar ulterior fost integrată în clădirea teatrului fostei colonii sovietice din 1950. Aici a funcționat și Teatrul „Constantin Tănase” și, începând cu anii 2000, Cazinoul Victoria. Abandonată ani la rând, ea și-a recăpătat identitatea și valoarea prin remarcabila intervenție arhitecturală a biroului STUDIO 10M – Zerva, Croitoru, Medvedovici Arhitecți Asociați.
Numit acum Dacia One, ansamblul este constituit din monumentul de arhitectură cu elemente neoclasice, de secol XIX, a cărui identitate a fost completată de o extindere contemporană ce adăpostește în prezent funcțiuni actuale de factură mixed-use. Casa Cesianu este pusă în valoare de un fundal modern, susținând un dialog antagonic, dar armonios între contemporan și valoare istorică. 
 
Probabil că cele mai mari provocări ale întregii dezvoltări au fost, pe de-o parte, restaurarea clădirii monument, dar și dezvoltarea noii structuri într-o formulă coerentă, care să integreze elemente din memoria colectivă a locului. Revitalizarea și restaurarea au presupus lucrări complexe, în care elementele valoroase au fost readuse la viață, iar adaosurile parazitare au fost eliminate.
Extensia teatrului s-a dovedit fără valoare arhitecturală sau istorică, însă păstrează o puternică memorie colectivă. Astfel, arhitecții au decis să reintegreze în noul ansamblu un segment din peretele dinspre Bulevardul Dacia, care deja a devenit un reper în promenada urbană. Casa Cesianu a rămas detașată pe latura estică, primind acum o curte de onoare care o conectează cu promenada Căii Victoriei.
 
Volumetric, clădirea nouă este rezolvată „în trepte”, legând diferitele părți ale noii structuri de imobilele învecinate. Folosirea unui limbaj arhitectonic unitar ajută la conturarea unui țesut urban eterogen. Fațada nouă din placaje minerale, cu ferestre împușcate, face legătura cu existentul fără să contrasteze, evocând totodată vechea tencuială.
Fațada poligonală amintește de o cortină de catifea, păstrând vie istoria existenței unui teatru. De altfel, ea oferă privitorului o proiecție multifațetată a monumentului, generând un dialog subtil între cele două intervenții. Țesătura realizată din elemente metalice de factură Art Deco care îmbracă unitar clădirea, dar și elementele de limbaj cu care a fost realizată fațada din lungul Căii Victoriei devin o reverență față de arhitectura fostului Palat al Monopolurilor de Stat și sunt inspirate din Bucurestiul modernist al anilor ’30.
 
Ansamblul Dacia One a fost distins în cadrul Anualei de Arhitectură 2021 – încununând cei 30 de ani de practică ai Studio10M. Clădirea a primit distincții și în cadrul CIJ Awards România – cea mai bună fațadă și Marele Premiu, iar, în paralel, a fost distins și cu Premiul „Constantin Brâncoveanu”.

 

Articol publicat în igloo #206 / februarie-martie 2022 / Arhitectură vizionară

Top View Magazine Mockup by Anthony Boyd Graphics

PROIECT: Dacia One; Adresă: Calea Victoriei 174-176; PROIECTANT GENERAL: STUDIO 10M – Zerva, Croitoru, Medvedovici Arhitecți Asociați; AUTORI: arh. Daniela Elena Zerva, arh. Adrian Emilian Zerva, arh. Mihaela Sima; STRUCTURĂ: DIA CONSULTING ENGINEERING; INSTALAŢII, ECHIPARE TEHNICĂ: PIPE DESIGN; CONSULTANT RESTAURARE: DAN ART; CONSTRUCTOR: KESZ Romania; DEZVOLTATOR, PROJECT MANAGEMENT: ATENOR; FINALIZAT: 2021

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0