Din fericire, coperta numărului ar putea să-mi întindă o mână de ajutor. Așadar, ceea ce vedeți pe coaja revistei este rezultatul unui open call, cum se zice în Carpați, cu tema revistei, Ucraina. Adică cea mai bună propunere de grafică pentru coperta trimisă de participanții la miniconcursul lansat de noi cu ocazia. O mai largă selecție a propunerilor primite este de găsit în deschiderea dosarului tematic și pe igloo.ro, ca să nu credeți că juriul nostru a avut o misiune simplă. Fidel propriilor preconcepții, de juriu vorbesc, acesta a privilegiat formulele care au reușit să împacheteze mesaje nu excesiv de lacrimale sau teziste într-o grafică cu iz de copertă igloo. Sau ceea ce i s-a părut lui că.

 

Mulțumesc pe această cale (frumos spus, nu?) tuturor celor care și-au bătut capul și pierdut timpul cu propuneri grafice și îi încurajez să continue, chiar și la viitoarele noastre open call-uri. Coperta de autor (extern redacției) nu este însă singura premieră a igloo 208. Un lucru mai puțin vizibil și de care nici nu știu dacă ar trebui să scriu este faptul că încasările din vânzarea acestui număr vor merge integral către una dintre asociațiile care au ales să ajute refugiații din Ucraina. Probabil că nu va însemna mare lucru, raportat la nevoile lor, dar măcar atât putem face, dacă tot vorbim de arhitectura ucraineană. Gata. Am epuizat referirile la revistă, restul vă las să-l descoperiți singuri.

 

Având însă mai bine de jumătate din spațiul alocat de umplut, mă voi reruta, propunându-vă un alt material primit pe adresa redacției odată cu grafica de copertă. Este vorba de o scurtă povestire scrisă de un autodeclarat fan Stanisław Lem (al cărui centenar s-a soldat cu o remarcabilă traducere a Ciberiadei), care a ales să participe astfel la concursul nostru. Cum nu aveam secțiune și nici premiu pentru așa ceva, ne-am gândit să-i recompensăm efortul prin publicarea în editorial. Dacă are sau nu legătură cu tema revistei și a concursului, eu nu mi-am dat prea bine seama, așa că vă las pe voi să vă lămuriți.

 

Iată textul semnat, desigur pseudonimic, Stan Islalem: Regele Nitupiu, ce conducea electrotehnic și autodinastic imperiul, adică periodic se moștenea pe sine, preluând, în cadrul unei ceremonii mecanizate, cu mâna dreaptă coroana cu leduri din mâna stângă, se afla la apogeul domniei sale infinite. Apogeul unei domnii infinite, știe oricine, se află în orice moment, permanent și mereu. Ce înseamnă infinit pentru un dictator, de asemenea știm. Chiar așa, apogeic fiind, Nitupiu se confrunta tematic, temeinic și temător cu două probleme infinit recurente: plictiseala și comploturile. De prima încercase să scape prin două metode: acumularea de bogății și războiul, ca orice robot care în primii ani de fabricație a stat prost la capitolul jucării și afecțiune. Palate, rachete și mașinării inteligente de tot soiul se adunaseră cu miile în posesia lui Nitupiu, care le pierduse șirul și utilizarea, că refuzase mereu să se multiplice, de teamă să nu împartă puterea fie și cu el însuși. Așa că își petrecea zilele cam în aceleași locuri, acumulând în continuare și uitând ce adună. Iar războaiele le făcea în general cu planete mai mici, pe care putea să le distrugă fără teamă de consecințe.

 

Cu comploturile era ceva mai atent, însă. Stirpea Ninelilor asupra căreia domnea, recunoscută în tot universul pentru simultaneitatea geniului și prostiei, a educației înalte și sălbăticiei inepte, nu se remarcase decât foarte rar în istorie prin regicid. Ninelii preferaseră de obicei să lase conducerea absolută și schimbarea ei periodică în grija Castei Caghebonice, din care se ridicase și Nitupiu. Acesta, viclean ciber de atelier infotronic, își croise drum către vârful puterii prin înșelăciune și complot, deci avea toate motivele să se teamă. Dar știa și cum să se apere, schimbând sau dezmembrând periodic piesele de bază ale elitei de care se înconjurase. Puțini roboți se puteau bucura de longevitate în preajma puterii sale absolute, așa că cei mai deștepți acumulau rapid cât de mult puteau și dispăreau apoi să se bucure de agoniseală pe planete mai democratice, unde antenele lui Nitupiu nu băteau. Cei care nu reușeau să se pună la adăpost înainte ca zecile de ochi telescopici nitupieni să se focalizeze asupra lor sfârșeau de obicei la topitoriile de care era plin imperiul, cu averile confiscate și familiile în derută.

 

Sfătuit de maleficul Vedevdemiu, un fel de alter jego încropit din propriile piese de schimb reciclate, pentru prima oară Nitupiu a decis să combată la pachet cele două amenințări care îi tulburau existența chiar și în băile vesperale de ulei călduț, când își permitea să-și mai slăbească șuruburile și să-și deconecteze parte din circuite. Asta însemna combinarea jocurilor preferate de-a războiul și terorizarea apropiaților. Ca să-i iasă, trebuia să inventeze însă altceva decât făcuse până acum, că războaiele la distanță nu produceau suficientă emoție și consecințe de care să se agațe ca să mai decapiteze din elită. Ideea i-a venit într-o seară când se lăsa uns cu cvaselina (un unguent ușor alcoolizat care îi încingea cremalierele și îi inflama soft-ul de bază), dacă nu cumva i-o fi fost strecurată pe hard de însuși Vedevdemiu într-un moment de update neatent. Trebuia să atace o planetă mai importantă și din aceeași zonă a galaxiei. Una care să facă războiul ceva mai dificil și îndelungat, dar fără riscuri majore. Astfel, se gândea el, va mai putea sacrifica personaje insuficient de servile din elita Caghebonică și va mobiliza poporul pentru marea luptă de apărare a planetei. De ce să-și apere ninelii planeta luptând pe alta era o inconsistență logică de care își propusese să se ocupe mai târziu. În schimb, avea să se distreze copios, testând noile arme nucleotronice și telepatoxice pe care le dezvoltase, dar evitase să le folosească în propria lume.

 

Nu i-a luat prea mult să se decidă asupra Cruniei, o planetă apropiată și întrucâtva înrudită, căci adăpostea mulți nineli refugiați aflați în conflict cu puterea nitupică. Părea victima perfectă, deși un atac neprovocat asupra ei cu greu putea fi justificat în senatul intergalactic panstelar. Dar ăsta nu era un motiv suficient de solid ca să-l oprească. De la o zi la alta, a decretat mobilizarea generală și invazia de autoapărare a Cruniei, un nonsens pe care nici chiar experimentații propagandiști oficiali nu au reușit să-l ambaleze în hârtia rațiunii. Disciplinată, căci idioată, flota interstelară a lui Nitupiu a luat deci calea spațiului și a declanșat ceea ce trebuia să fie un atac devastator asupra Cruniei nepregătite, subpopulate și slab înarmate. Ghinion însă. Crunienii se pare că avuseseră spioni harnici și acces la hardurile unora dintre generalii lui Nitupiu și se organizaseră pentru atacul care i-a găsit mai pregătiți decât s-ar fi așteptat atacatorii. În ciuda armelor presupus sofisticate, marea armata nitupiană s-a dovedit incapabilă de altceva decât distrugeri stupide, care au atras oprobiul comunității robotice universale și sancțiuni pe măsură.

 

De la o zi la alta, Nitupiu s-a trezit complet izolat în Univers și cu pete de vaselină pe reputație, inclusiv în propria ciberogradă. Roboții auriți care-l susținuseră din interes multă vreme au început să se deconecteze de la sursele de energie ale puterii, izolându-l tot mai tare pe Nitupiu în nebunia lui oleaginară și roboticidă. Rămas, în cele din urmă, înconjurat numai de idioți incapabili să se desprindă, plus Vedevdemiu, care îi era fidel nu doar din convingere, ci și din motive de hardware, Nitupiu a trebuit să înceapă să-și vândă din propria avere ca să susțină trupele ce nu reușeau să facă niciun progres. Ajuns rapid la fundul sacului, căci o invazie stelară e enorm de costisitoare, regele dement a încercat să folosească arma ultraanihilativă, ferm interzisă de toate tratatele și civilizațiile. Cum însă nu mai era nimeni care să știe să o folosească, toți roboții calificați fiind sau bucăți sau fugiți, l-a mandatat pe Vedevdemiu, un ageamiu în materie, să o pornească și îndrepte către Crunia.

 

Efectul nu a surprins pe nimeni care urmărise degradarea armatei nineliene, anume anihilarea propriei planete, laolaltă cu flota care încă plutea în atmosfera Cruniei, că era ciberorganic legată de planeta bază. Dezastrul nu a bucurat pe nimeni, că s-au pierdut o mulțime de roboți nevinovați, dar o mare ușurare a cuprins galaxia la știrea că agresivul Nitupiu a pierit odată cu arma lui atât de periculoasă.

 

Bruno Andreșoiu

 

Editorialul din igloo #208 / Ucraina / iunie-iulie 2022