fbpx

Forma urmează mediul – Powerhouse Brattørkaia

„Clădirile pozitive din punct de vedere energetic sunt clădirile viitorului. Mantra industriei proiectării nu trebuie să fie «forma urmează funcţiunea», ci «forma urmează mediul». Aceasta înseamnă că gândirea de proiectare de astăzi ar trebui să se concentreze pe considerente de mediu și să reducă întâi amprenta, iar apoi să facă proiectul să respecte această premisă” – Kjetil Trædal Thorsen, fondator Snøhetta.

Powerhouse Brattørkaia — un imobil de birouri şi servicii din Norvegia — este o clădire pozitivă din punct de vedere energetic al cărei deziderat realizat este forma urmează mediul. Rezultatul unei colaborări de cercetare, proiectare și inginerie de peste 7 ani a partenerilor Entra, Skanska, ZERO, Snøhetta și Asplan Viak, proiectul complex al ansamblului Powerhouse îmbină fericit inovaţia şi performanţa.

 

Clădirea „produce de două ori mai multă energie electrică decât consumă zilnic” și este capabilă să furnizeze „energie regenerabilă propriilor nevoi şi, printr-o micro-reţea locală, clădirilor învecinate, autobuzelor electrice, autovehiculelor și ambarcaţiunilor”, aşa cum afirmă autorii.

Brattørkaia Powerhouse este extrem de eficientă din punct de vedere energetic, printr-o serie de tehnologii, soluții inteligente, dar și prin amplasamentul cardinal şi conformarea clădirii în sine. Proiectată de Snøhetta, clădirea contestă revoluţionar noțiunile tradiționale de construcție și schimbă profund standardele clădirilor care produc mai multă energie decât consumă, de unde şi numele Powerhouse.

 

Amplasată aproape de port, în imediata vecinătate a gării din oraşul norvegian Trondheim, Powerhouse Brattørkaia are o suprafaţă construită desfăşurată de 18 000 m² de birouri. Echivalentul unei şesimi din totalul ariei destinate zonei office, aproximativ 3 000 m², reprezintă teritoriul producător de energie. Panourile solare ale acestei suprafeţe sunt așezate strategic pentru a recolta cât mai multă energie şi se regăsesc pe acoperiș și în partea superioară a fațadei.

Amplasamentul, orientarea, volumetria şi spaţialitatea clădirii sunt gândite odată cu arhitectura și contribuţia sa energetică la zona din vecinătatea ei. Powerhouse Brattørkaia este o megabaterie arhitectural — urbană.

***

Proiect: Powerhouse Brattørkaia; Program: Imobil de birouri şi servicii; Adresă: Brattørkaia 17, Trondheim, Norvegia; Client: Entra; Colaboratori proiectare: Entra, Skanska, ZERO, Snøhetta şi Asplan Viak; Arhitectură: Snøhetta; Suprafaţa construită desfăşurată: 17 800 m2; Suprafaţă panouri solare: 2 867 m2; Performanţă energetică: 458 457 kWh/an; Certificare energetică: BREEAM Outstanding; Finalizat: 2019

Proiect prezentat în igloo #196_iunie-iulie 2020

Igloo 196_Arhitectura Verde

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0