fbpx

Înghețată artizanală din București: Delicii Libaneze

Se spune că cea mai bună îngheţată din lume se mănâncă în Italia. Iar după cea încercată pe străzile Bolognei, Florenţei sau Siciliei nu aș putea contrazice legenda. Nici nu e de mirare, având în vedere că Marco Polo aducea în Italia din Estul îndepărtat o reţetă apropiată de sorbeturile zilelor noastre sau că în Franţa, spre exemplu, Caterina de Medici a fost cea care a adus îngheţata în secolul 16. Acesta este, de altfel, secolul în care se presupune că a apărut reţeta îngheţatei așa cum o știm, atât în Italia, cât și în Anglia. Totuși referinţe la deserturi cu gheaţă ori chiar zăpadă ne duc mult mai departe în istorie, la romani, Alexandru cel Mare sau regele Solomon. Revenind în zilele noastre, de gelaterii artizanale și gusturi neașteptate nu ducem lipsă nici la București. Cea dintâi oprire: Delicii Libaneze.

img_1262

Nu aș putea spune nimic despre Delicii Libaneze fără să încep cu pasiunea. O pasiune prezentă în gusturile dulciurilor libaneze, în savorile surprinzătoare ale îngheţatei cu lapte de capră și sorbeturilor, în aroma cafelei cu cardamon despre care se zice că ar fi cea mai bună din Orient.

Dar înainte de a spune că acest mic bazar al deliciilor există de cinci ani, dintre care de trei pe Strada Mendeleev 8, înainte chiar de a afirma că este cea mai specială îngheţată pe care am gustat-o în București, trebuie menţionată o poveste de dragoste. Kanaan Jaber a venit din Orient în România la studii în anii ’80. A cunoscut-o pe Cleopatra și împreună au ajuns să rafineze tradiţii și reţete vechi și să le transforme în dulciuri și mâncare libaneză și într-o afacere de familie în care pun mult suflet și plăcere. La Delicii Libaneze e greu să te hotărăști ce îngheţată să încerci mai întâi.

Spaţiul, complet deschis spre stradă, invită trecătorul într-un decor cu recuzită orientală. Bolurile mari cu îngheţată din vitrinele frigorifice se aliniază în două direcţii: cele de fructe, care nu ocolesc gusturile exotice precum rodie, guava, mango etc., și cele pe bază de lapte de capră care stau sub semnul asocierilor inedite: trandafir picant, migdalele cu piper roz, curmale cu nuci, smochine în coniac, caramel sărat cu bezea etc.

Pasionată încă din copilărie de experimentele în bucătărie, Cleopatra și-a dezvoltat și nuanţat simţurile în anii petrecuţi în Orient, iar acum creează și prepară de la A la Z toate reţetele de dulciuri și îngheţată de la Delicii Libaneze.

Dimineaţa vine lăptarul cu lapte de capră pe care îl pasteurizez, ne povestește. Baza ia foarte mult timp, fiind specială și naturală și suntem printre puţinii care o facem singuri, nefolosind premixuri. Baza e formată din frișcă naturală 100%, extract din rădăcină de orhidee (luat din Orient n.r.), pentru că așa o coagulăm, și lapte de capră. Îngheţata noastră este foarte consistentă, pentru că nu adăugăm aer. Gustul e o completare a consistenţei și vine din ingredientele naturale.

Fructele și ingredientele exotice sunt importate – rodia și mango vin din Egipt, iar fisticul din Iran –, totul fără coloranţi sau conservanţi. Inedit la Delicii Libaneze este paralelismul între gama de praline și dulciuri și îngheţată.

Gusturile se transferă din pralinele care au la bază ciocolată belgiană și care sunt produse de toamna până primăvara, la îngheţată, care există pe tot parcursul anului. Din această familie de delicii apar combinaţii nemaiauzite, cum ar fi îngheţata de baclava sau chili-ul din trandafirul picant care devine un after-taste. Fiind afacere de familie, punem foarte mult suflet și nu cred să existe persoană care să plece de la noi supărată. Delicii Libaneze mai au două sedii cu deschidere în derulare (la Universitate și Unirea) și fac și prăjituri și mâncare la comandă.

Ce este înghețata artizanală?

Artizanal nu înseamnă să aduci mixul respectiv și să îl faci tu cu mâna ta. Îngheţata artizanală trebuie făcută de la A la Z. Ingredientul trebuie bine cunoscut.Multă lume rămâne surprinsă că îngheţata noastră nu e dulce, de exemplu. Dacă ești gelatier adevărat știi să echilibrezi totul, cum să combini cantităţile. Îngheţata noastră nu are aer, e densă. (Kanaan Jaber)

 

Articol apărut în Banchiza Urbană 10

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0