fbpx

Carlos Castanheira: Povestea unei ruine. Casele de pe râul Douro

ARHITECTURĂ: Carlos Castanheira – CC&CB Architects TEXT: Iuliana Dumitru FOTO: Fernando Guerra

Ne aflăm pe valea râului Douro, într-un sat de munte din nordul Portugaliei, unde Carlos Castanheira a rescris povestea a două vechi case îngemănate, ce stăteau să se prăbușească. Arhitectul ne-a împărtășit parcursul acestui proiect de reconstrucție și regenerare prin care a încercat să înțeleagă în profunzime natura sitului, cu tot ce avea el mai valoros și mai problematic deopotrivă, îmbrățișând riscul.

Carlos Castanheira evocă cu multă emoție povestea celor două case din Ermida, găsite în ruină, într-o zonă în care oamenii se văzuseră nevoiți să-și abandoneze locuințele. De ce? Pentru că, odată cu construirea barajului Carrapatelo, apele râului au crescut semnificativ, înghițind pământ și case. Ulterior, teritoriul ce se întinde dinspre mal pe o lungime de 50 m a fost declarat zonă protejată, luând ca reper punctul maxim pe care l-ar putea atinge nivelul apelor râului. În mod ironic, însă, pe harta autorităților granița nou trasată atingea streașina uneia dintre cele două case, cea de mai la vale, care se afla, de altfel, într-o stare de degradare mai puțin gravă. Avea încă silueta recognoscibilă a unei case și era aproape în întregime rămasă în picioare. Casa de sus, în schimb, care nu se situa în „zona protejată”, mai păstra doar câțiva pereți. Trebuie spus că cele două ruine se găseau, până la urmă, pe teren sigur, dar acei centimetri de acoperiș care treceau de partea cealaltă a limitei aruncau, inevitabil, o umbră de îndoială asupra unui eventual proiect de reabilitare. În urma unei atente analize a datelor sitului, Carlos Castanheira a dat curs proiectului, îndrăznind totodată să-și asculte intuiția. Acum această pereche de case și-a recăpătat viața și a recreat astfel o lume ce părea pierdută.

La invitația noilor proprietari de a vizita inițial locul, Castanheira a fost impresionat de natură, de peisaj, de memoria spațiului și mai ales de felul în care oamenii folosiseră piatra de râu la construirea caselor – semn că de la ea trebuia pornit. Totul a început cu înlăturarea elementelor care se degradaseră iremediabil. Apoi Castanheira și arhitecții săi și-au luat timpul necesar pentru a observa și a înțelege spațiul și obiectele cu care lucrau: pământul, lumina, forma pietrelor, conturul volumelor și fiecare material în parte. Au consolidat tot ce s-a putut, fără a altera morfologia vechii case, au reintrodus structuri de lemn, încercând pe cât posibil să decupeze deschideri vitrate generoase, cu vedere spre râu. Cu excepția acoperișului, materialele folosite la reconstrucție au rămas aceleași. Identitatea locului s-a păstrat.

 

 

Intervențiile asupra celeilalte case – cea din deal, care aproape c-o atinge pe cea din vale – au fost similare, dar mai complexe, din cauza infiltrațiilor din ziduri. Relația dintre cele două case a trebuit, la rândul ei, înțeleasă de arhitecți: ele sunt corpuri distincte, cu acoperișuri separate și chiar cu statute legislative diferite, însă funcționează simbolic ca un întreg, prin poveste, volumetrie, materialitate și texturi. Arhitecții au reușit, de asemenea, să integreze discret toate funcționalitățile unei locuiri contemporane confortabile. Se poate spune, de fapt, că discreția definește acest proiect al lui Castanheira, vorbind nu despre imagine sau despre „spectacolul” arhitecturii, ci despre modestia și răbdarea arhitectului de a se lăsa condus de adevărul unui loc.

2_A414-HOUSES OF ERMIDA_Photos @FG (6)

PROIECT: Casele din Ermida; AMPLASAMENT: Oliveira do Douro, Cinfães, Portugalia; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ DESFĂȘURATĂ: 115 mp (casa din vale) + 112,8 mp (casa din deal); ARHITECTURĂ: Carlos Castanheira – CC&CB Architects; COORDONATOR DE PROIECT: Isabel Carvalho; ECHIPA: Catarina Araújo, Filipa Guedes, Sara Cabral, Mariana Mendes, Susana Oliveira, Rita Cabral; STRUCTURĂ ȘI INSTALAȚII: ing. João Almeirante; FINALIZAT: 2022

 

Articol publicat în igloo #217 /POV: arhitectură, film, scenografie, oraș / decembrie 2023 – ianuarie 2024

 

Coșul de cumpărături108
-
+
-
+
-
+
Total
5.772,88 lei
Continuă cumpărăturile
108