Sabin Prodan și orașele care ne locuiesc fotografic

Continuăm seria portretelor foto dedicate tinerilor fotografi de arhitectură cu Sabin Prodan, de la care aflăm că studiile de Arhitectură, pe care a absolvit-o la UAUIM în 2014, și-au pus amprenta pozitiv asupra lucrărilor sale. Deși semnează cu precădere fotografie de interior, arhitectura surprinsă de el în context urban transmite un fel special de a imortaliza lumea, în spatele căruia se ghicesc buna intuiție și răbdarea de a surprinde momentul potrivit.

Nu e de mirare, având în vedere că Sabin a călătorit deja considerabil prin lume (SUA, India, Europa) și printre joburi (arhitect, graphic designer, operator de call-center), asumându-și, de câțiva ani încoace, că fotografia îl reprezintă cel mai bine. Fotografia lui este un martor al relațiilor speciale pe care le legăm vizual și emoțional cu orașele, mai ales cu cele în care locuim. Seria de fotografii dedicate Bucureștiului și vibrației sale haotice este o dovadă a acestei relații și a influențelor artistico-geometrice care îl inspiră în permanență. Până la apariția unui album foto „cu și despre București”, pe care îl pregătește, îi urmărim activitatea pe tryingtodoart.com și @tryingtodoart (instagram).

Sabin Prodan
Sabin Prodan

Ce a fost mai întâi pentru Sabin Prodan, arhitectura sau fotografia? Și cum a apărut pasiunea pentru fotografie?
Arhitectura, doar că ceva mai devreme a fost desenul. Din clasa a V-a, m-am îndreptat spre vocațional, liceul l-am făcut la profil de arhitectură, și asta doar pentru că alternativa, artele plastice, presupunea o detașare de profilul real, iar mie îmi plăcea mult geometria. Nu înțelegeam ce presupune arhitectura, dar oricine altcineva care auzea de ARHITECTURĂ părea să fie entuziasmat de potențialul pe care îl prezenta. Pe la sfârșitul facultății, când am simțit că am o imagine mai aproape de adevăr despre ce presupune să fii arhitect, am început să am dubii.

Fotografia a debutat ca hobby, odată cu primul meu dSLR – un Canon 400d, achiziționat în 2011, în SUA, unde am plecat cu Work & Travel. Pasiune a devenit abia după ce mi-a fost furat rucsacul, cu tot cu aparat și obiective, pe 1 decembrie, în trenul spre Cluj, și am reușit la puțin timp după să cumpăr un Canon 600d cu salariul primit lucrând ca Junior Arhitect part-time în anul V. Acela a fost momentul în care fotografia a devenit o constantă în viața mea, iar ceva mai târziu, după 3 ani ca graphic designer, am făcut un salt „forțat”, iar fotografia a devenit și profesie.

De ce fel de provocări/dificultăți ale demersului fotografic de arhitectură te-ai lovit până în prezent?
Sunt fotograf full-time, însă activitatea mea principală este fotografia de interior, unde este o cerere exponențial mai mare comparativ cu fotografia de arhitectură. Dacă o separăm de fotografia de interior, fotografia de arhitectură este în primul rând o provocare financiară. Consider că nu există suficientă cerere pentru a face doar acest tip de fotografie. Câteodată, chiar și când sunt trimis de vreun client să fotografiez un obiectiv, dar cu atât mai mult când merg din proprie inițiativă, mă mai lovesc de așa-zise probleme de securitate. Am avut multe contradicții cu agenți de pază, încercând să le explic că, legal, nu au cum să îmi interzică să fotografiez clădirile, cu excepția anumitor instituții (care oricum sunt și marcate în acest scop), dar ei își făceau treaba. Alteori, se mai întâmplă ca oamenii să se uite suspect când observă aparatul de fotografiat și trepiedul și mă întreabă dacă sunt din presă, dacă am aprobări, dar asta nu este neapărat o provocare. Cea mai mare provocare este să integrezi orașul în fotografia de arhitectură. Cum provocarea unui arhitect este să integreze obiectul de arhitectură în oraș, eu mă confrunt cu problema inversă, doar că am de-a face cu parcări, mașini parcate necorespunzător, panouri publicitare, vecinătăți construite haotic – elemente, de regulă, mai puțin estetice.

Se poate vorbi deja de serii în fotografia ta? Obsesii, teme recurente?
Cu siguranță. Cea mai recurentă și generală temă este Bucureștiul, însă s-au legat și câteva sub-teme. Mă interesează cum se vede orașul noaptea, orașul de sus, detaliile de fațadă, clădirile vechi, blocurile „comuniste”, arhitectura decăzută, suprapunerile de straturi, orașul „temporar” – șantierele orașului, de cele mai multe ori compoziții frontale. Haotic, așa cum pare orașul la prima vedere, încerc să izolez ceea ce mi se pare nu neapărat estetic, dar interesant, și care merită să fie arătat mai departe. Apropierea de Asociația Bucureștiul Meu Drag a avut și ea un rol în a mă încuraja să fotografiez mai mult orașul decât o făceam înainte, fiindcă am înțeles că fotografiile, mai mult decât în momentul prezent, capătă valoare în timp.

Alb-negru sau color, analog sau digital?
Am fotografiat alb-negru foarte mult, însă nu arhitectură. Făceam fotografie de stradă și portret. Din momentul în care am trecut către fotografie ca profesie, rareori am mai fotografiat monocrom. În prezent, dilema mea este alta. Cât de fidel să redăm culorile?

Care e relația luminii cu fotografiile tale?
Fotografii își urează de bine zicând „lumină bună!”, și pe bună dreptate. O lumină bună poate face totul într-o fotografie, chiar să devină subiect. În fotografia de interior încerc să o iau în calcul, atunci când este relevant, și să programez ședința foto într-un moment oportun, însă realitatea este că de cele mai multe ori primează disponibilitatea spațiului sau a clientului. În fotografia de arhitectură există și mai puțin control, dar, dacă nu este nicio presiune din partea clientului sau dacă sunt fotografii pe care le fac pentru mine, îmi aleg momente în care lumina mă ajută să obțin ceea ce vreau.

Un (sau mai mulți) fotograf(i) român(i) și unul internațional care te inspiră?
Îmi plac Laurian Ghinițoiu, Cosmin Dragomir, Ștefan Tuchilă, Vlad Pătru, Arthur Țințu. Dintre cei internaționali, îmi place Mike Kelley. Mi se pare interesant workflow-ul pe care l-a dezvoltat, chiar dacă la noi încă nu cred că va fi prea curând disponibilitate pentru ședințe foto atât de complexe din punct de vedere logistic și al timpului, dar care, implicit, ar ridica și costurile destul de mult.

Hotel Marriott, Skopje
Hotel Marriott, Skopje

Din ce alte domenii vine inspirația?
Simt că tot ce ține de domeniul vizual fuzionează foarte bine. Desenul, geometria, arhitectura, compoziția, fotografia. Învățând cum funcționează un aparat de fotografiat, am început să înțeleg mai bine anumite concepte care țineau de arhitectură dar, până la urmă, studiul arhitecturii m-a făcut un fotograf mai bun.

Ce oraș pe care l-ai surprins ți-a plăcut cel mai mult până acum și un loc, ipostază arhitecturală pe care ai dori să le surprinzi?
Chiar dacă nu este un oraș, cel mai mult m-a impresionat India. În anul 2015, am avut oportunitatea să stau în Chandigarh pentru aproape 5 luni și să vizitez zonele rurale din vecinătate. A fost un contrast foarte mare între cum mă așteptam să fie și ce aveam să văd și ce am întâlnit acolo, iar din punct de vedere fotografic a fost o experiență nemaipomenită. Îmi doresc să pot reveni la un moment dat în fiecare oraș pe care l-am vizitat cândva. Consider că odată ce ajung să cunosc un oraș, îl voi fotografia mai bine. Poate acesta este motivul pentru care simt că cele mai reușite fotografii de până acum le-am făcut în București.

Ce anume face ca o fotografie să fie reușită, să transmită un mesaj/emoție și după, să zicem, 50-100 de ani?
Unicitatea momentului. Cu cât contextul în care este făcută o fotografie e mai greu de reprodus, iar subiectul este mai ușor de recunoscut de un număr mare de oameni, cu atât impactul unei fotografii va fi mai puternic.

Unde îți putem vedea lucrările în prezent și în viitorul apropiat?
Pe site-ul www.tryingtodoart.com pentru fotografie de interior, www.tryingtodoart.com/București cu fotografii din București, iar pe instagram sunt @tryingtodoart. În luna martie, am fost invitat de către Ordinul Arhitecților din România să postez din fotografiile mele pe contul lor, @oar_bucuresti, și, în viitorul apropiat, o să termin de lucrat la o carte despre începuturile în fotografia de interior și un album foto cu și despre București, pe care sper să le și public.

***

Interviu publicat în igloo #195_mai-aprilie 2020

igloo_195-shop