Slow living cu KraftMade: Viața în răgazul cuvenit al lucrurilor

E o vreme în care vorbim mai puțin și simțim mai mult. Una în care pentru mulți dintre noi se redefinește felul în care dorim să continuăm să trăim, să lucrăm. Din seria experiențelor slow living, discuția virtuala cu Marlene Stanciu nu a făcut decât să îmi amplifice dorul de natură și dorința de a vedea cât mai multe proiecte de tipul KraftMade. Împreună cu Alex Herberth, Marlene locuiește și creează la Cincu, în casa bunicilor săi din județul Brașov, ascultând ritmul anotimpurilor și, printre multe altele, încercând să transmită mai departe meșteșug și tradiții grație unui prilej de întâlniri multidisciplinare și învățare la KraftHaus.

De ceva vreme viața și activitatea KraftMade se desfășoară slow la Cincu, în frumoasa natură a Transilvaniei. Ce a adus în plus (sau nu) această perioadă în care toți suntem nevoiți să trăim slow?
E interesant cum un concept care părea de multe ori idealist atunci când îl promovam sau când îl demonstram a venit peste noi toți și ne-a forțat, de fapt, să „slow down”. Vrând-nevrând, și noi suntem parte a aceleiași rotițe și rutine care, de multe ori, nu ne lasă să trăim chiar în răgazul cuvenit al lucrurilor. Însă ce am avut noi și până acum a fost acest avantaj de a trăi și a lucra la țară, și atunci ritmul nostru este de fapt ritmul naturii și al anotimpurilor.

Noi sperăm să și rămână ceva din rutina asta de trăit slow, să se fi activat ceva în fiecare dintre noi care să nu mai considere „slow” ceva dezirabil la modul ideal, însă când vine vorba de viața de zi cu zi să însemne „ineficient” sau să se lovească de nerăbdare.

De fapt, ce am primit în această perioadă a fost un dar prețios de timp, de răgaz. Și sperăm ca timpul de acum încolo să aibă o altă însemnătate, să fie apreciate lucrurile care sunt făcute cu timp și care sunt durabile în timp. Mai puțin consum, mai puțină irosire, mai multe vise, povești și modalități bine gândite de a crea și de a trăi experiențe intense.

Am căutat mereu să exprimăm în munca noastră memoria lucrurilor, dar și frumusețea și prețiozitatea naturii. Pentru că asta e tot ce luăm cu noi prin viață și ce ne formează, ce vrem să avem cu noi în momentele în care nu mai avem nimic altceva: lumea noastră proprie creată din memoria unor experiențe trăite la vibrație maximă și punctată de lucruri și obiecte care țin vie această memorie. Iar asta sperăm să fi fost în această perioadă o revelație pentru mulți.

Cum e, de fapt, să trăiești, liniștit, la țară?
Ne simțim incredibil de privilegiați să putem să trăim aici, la Cincu. De multe ori însă este greșit înțeleasă viața la țară. De fapt, cred că aici sunt mult mai multe de făcut în fiecare zi decât la oraș. Ritmul este dictat de anotimpuri, adică fiecare sezon aduce cu sine munci diverse în casă și în grădină, pe lângă responsabilitățile profesionale. Interesant este cum se leagă și de viața noastră interioară acest ritm, așa că, odată internalizat, este extraordinar de benefic pentru sănătatea mentală și fizică.

Așa se face că primăvara devreme începem în fiecare al doilea weekend din februarie cu un festival de alungat iarna și spiritele rele, tradițional de aici, din Cincu: Fuga Lolelor, sărbătorit împreună cu tot satul. Când se retrage zăpada, este timpul pentru curățat și ordonat grădina (și sufletul) de uscăturile anului de dinainte, un soi de detox nu doar personal, ci al întregului ecosistem cu care împărțim viața noastră. Apoi urmează perioada de plantare și însămânțare depinzând de vreme, calendar și lună. Apoi trebuie îngrijite plantele tinere și noi ne străduim mereu să ne îngrijim de ecosistem pe de-a întregul, să învățăm mereu cum putem să sprijinim natura în loc să o „cultivăm” în sensul dresării după ce ne imaginăm că ar trebui să fie chipul și asemănarea noastră. E vorba de o anumită smerenie cu care trebuie să privim mediul și să apreciem vietățile cu care împărțim viața. Credem în faptul că și noi facem parte din aceleași ecosisteme care mereu tind către un echilibru, iar intervenția noastră încearcă să înțeleagă balansul în care trebuie să ne mișcăm. Apoi, vara înseamnă mereu pentru noi o nebunie de proiecte, ateliere, oaspeți, rezidențe la KraftHaus, recolte, cum ar veni – conserve pentru cămară și suflet. Când alții au vacanță, noi suntem cei mai activi, dormim cel mai puțin și suntem mai mereu pe afară și în ateliere. Toamna ne încheiem socotelile cu natura, dar și cu proiectele, de cele mai multe ori planificăm expoziții sau deplasări pentru diferite proiecte care încheie ciclurile de peste an. Iar iarna, iarna este pentru odihnă și planificare. Pentru vise la gura sobei, pentru cercetare, desene și prototipuri.

Deci, vezi, liniștea despre care se vorbește, nu este liniștea aia când nu ai nimic de făcut, ci este liniștea sufletului împăcat cu ritmul său, o căutare, găsire și împlinire a sensului ancestral.

KraftMade

Ce proiecte aveți în desfășurare?
Lucrăm în continuare la definitivarea unui mediu organizat de învățare aici la noi, la KraftHaus – n-am vrea sa-i zicem școală, pentru că am dezvoltat metodele noastre proprii de predare, practice și teoretice, în colaborare cu artiști și academici internaționali. Ni se pare important, iar această perioadă a confirmat, mai mult ca oricând, că e musai să dăm mai departe ce am învățat. Să mediem în continuare întâlniri multidisciplinare între artiști și meșteri, arhitecți și designeri cu tehnici și materiale ca singura soluție pentru a transmite mai departe cunoștințele tradiționale, tehnici meșteșugărești perfecționate de generații, contemporane cu nevoile dintotdeauna de sustenabilitate, circularitate a resurselor și consum slow, proiecte realizate cu suflet, poveste și însemnătate. Chiar dacă anul acesta am văzut o reprioritizare și o scădere dramatică a finanțărilor, ne încăpățânăm să facem tot ce ne stă în putință pentru acest vis și invităm să ni se alăture toți cei care consideră important acest demers.

În afară de asta, așteptăm cu nerăbdare deschiderea unui nou spațiu interesant în București, POT (Calea Floreasca 111-113), la care am contribuit cu obiecte și instalații spectaculoase la care am muncit mult sub coordonarea arhitectei Elena Viziteu și cu sprijinul proprietarilor care au crezut în ceea ce facem. Sperăm să le poată admira cât mai multă lume, în curând.

Acum câteva zile s-a lansat un proiect frumos, ArtSilvania – Artă în Transilvania, care spune poveștile artiștilor care trăiesc și creează în Transilvania. Ne face mare onoare și bucurie să fim chiar în primul episod din seria de 12 filme, pentru că regizorul și producătorul Marin Dinescu a capturat foarte frumos povestea noastră și spune foarte sensibil ce și de ce suntem noi. De văzut pe https://artsilvania.ro/

Ceva nou din această perioadă – un sentiment, o teamă, o certitudine, o idee…
Ne uităm un pic îngrijorați cum lumea tânjește după „normalitatea” consumeristă creatoare de confort artificial, dăunător de fapt. Sperăm totuși ca această normalitate să fie pentru din ce în ce mai mulți de domeniul trecutului, să reflectăm asupra priorităților și să începem să gândim ecosistemic, cu mult mai mult respect pentru natură.

Ce ai învățat de la natură în toți acești ani?
Un exemplu foarte frumos este un păr sălbatic la noi din grădină. Plantat de bunicul meu care nu mai este, nici nu știam prea bine ce fel de pom este, pentru că timp de 10 ani sau mai bine a crescut sub ochii noștri fără să arate prea multe despre însemnătatea sau fructele sale. Până acum vreo doi ani, când a început să înflorească și să facă niște fructe minunate, niște pere mici cât o nucă, dar care sunt atât de aromate încât este o explozie de gust și de miros cum n-am mai întâlnit. În puține cuvinte: răbdarea și altruismul. Câteodată, trebuie să faci lucruri dincolo de tine, poate nici nu mai apuci să le culegi roadele, dar cu puțin efort și mult suflet poți face o mare bucurie sau un mare bine care să dăinuie timp de mai multe generații.