fbpx

Tușe nostalgic-futuriste, fantastice și idealiste în pictura Codruței Cernea

INTERVIU REALIZAT DE: Manuela Zipiși FOTO: Paul Alexandru, Tudor Codre Isac

Pictura ca introspecție, pictura ca refugiu al unei însingurări necesare, pictura ca bucurie a conceperii unor alte lumi care să ne ajute și să nuanțeze traiul în cea reală. Sunt câteva detalii ale unui univers artistic în care artista Codruța Cernea s-a mișcat, inițial intuitiv, și mai apoi aplicat, încă din copilărie. Solitudinea personajelor sale desfășurată pe fundaluri nostalgice, sau așezată în rama unei naturi de care învățăm să ne reapropiem se amestecă în tușe vii, devenind barometru al propriilor stări. Tablourile Codruței pot fi văzute periodic în galeriile de artă bucureștene (Mobius, H’art, Galeria Sector 1 etc.), iar invitația noastră de a sta la Taclale #degustbun s-a transformat într-un prilej de a ne apropia de privirea și pensula artistei în timpul procesului.

Când ai știut că vei picta și ce s-a întâmplat între timp?

 

Claritatea a venit treptat. În copilărie, evadam din realitate desenând, citind, ascultând povești, dar nu mă gândeam că asta ar putea duce undeva anume. Nici mai târziu, când locuiam deja în București și căutam un profesor „de desen”, nu îmi definisem prea bine pentru ce. Decizia de a da la Pictură am luat-o oarecum conjunctural. Abia când am intrat la Universitatea Națională de Arte, am simțit că s-a deschis acest drum pentru mine.Au urmat 5 ani în clasa profesorului Petru Lucaci, alături de cei mai buni și mai amuzanți colegi. Am savurat acești ani. Pentru prima dată făceam lucruri pentru că voiam, nu pentru că trebuie. Din 2010, mi-am definit intuitiv un context de viață care mă îndeamnă mereu să mă întorc în atelier și să pictez.

În tot acest timp, am crescut și am expus alături de galerii din București: H’art, atelier 030202, Art Yourself, MORA. Experiențele care m-au bucurat în mod deosebit au fost rezidența artistică din Düsseldorf (2016), realizarea unei serii limitate de obiecte din ceramică împreună cu Roxana Bâra/Studio mud, la inițiativa lui Alex Radu/Aiurart, acum/SAC, participarea la DoR Live (2019), conversația cu Andreea Vrabie pentru podcastul „Pe Bune” și premiul primit anul trecut din partea Muzeului de Artă Recentă. În 2019 am început o frumoasă colaborare cu galeria Mobius, alături de care am expus seriile Future Nostalgia și Paradise of Lost Desires și am lansat primul meu catalog care cuprinde o selecție generoasă de peste 50 de lucrări, cu un eseu introductiv de Erwin Kessler.

 

 

Dacă ai picta cu cuvinte, cum ți-ai descrie stilul?

 

Seren, nostalgic, futurist, fantastic, spiritual, idealist.

 

Prin creațiile tale se perindă nostalgii, intimitate, izolare, natură… Cum vin temele spre tine sau

ajungi tu la ele?

 

Ce pictez reflectă ceea ce mă preocupă într-o anumită perioadă și cum pictez arată cam cât de compusă sau de dezintegrată mă simt. O pictură în forma ei finală este rezultatul unui proces de căutare, în care mă simt deopotrivă autoare, dar și receptor pentru ceva care vrea să devină vizibil. Lucrările din primii ani, bazate pe cadre din filme, arată privirea îndreptată obsesiv spre interior. Reflectă firesc acomodarea la noua mea viață, auto-analiza, timpul petrecut în singurătate protectoare. După o perioadă de autodisciplinare care s-a materializat vizual în seria Float, Glide, Fly, am putut să explorez și alte teme importante pentru mine, una fiind legătura sau, mai bine zis, separarea stilului de viață urban de mediul și ritmurile naturale. Acum, dacă mă gândesc la schimbările și inovațiile majore care vor modela imprevizibil viitorul omenirii, văd pictura ca pe un mediu ideal pentru a imagina alte lumi, care pot să inspire căutarea de modalități mai bune de a trăi unii cu ceilalți.

Ce tablouri nu ar trebui să lipsească de la o cină #degustbun?

 

Câteva lucrări-asamblaje semnate/fixate de Daniel Spoerri și ritualul definit de Marina Abramović: How to Drink a Glass of Water, cred că vor deschide discuții și vor schimba perspective până la finalul cinei.

 

 

Câteva locuri unde te întorci cu plăcere în ultima vreme să bei o cafea:

 

Bandit (cafeneaua de lângă atelier); Beans&Dots (Cișmigiu & MARe); în grădină la Arome.

 

 

Unde îți vom putem vedea următoarea expoziție?

 

Până în 3 noiembrie este deschisă expoziția de grup Les Femmes du Feu, organizată de galeria Sector 1, curatoriată de Thale Fastvold, unde expun alături de artiste din România și Norvegia.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0