Un an prin lume, pe bicicletă

Să călătorim prin lume este un vis pe care îl purtăm mereu, în noi, cumva. Este vorba despre necunoscut, libertate, atracţia pentru alteritate, acea dorinţă de a explora și a-l descoperi pe celălalt, de a interacţiona cu oameni și vieţi la fel și totuși atât de diferite de ale noastre. Originar din Marsilia, Romain Couderc locuia la București de cinci ani când s-a hotărât să cutreiere lumea împreună cu prietenul său Benoit. Pe bicicletă. Și cu dorinţa de a descoperi oameni și proiecte ecologice, permacultură sau iniţiative legate de lupta pentru drepturile omului. Harta voiajului l-a purtat prin Turcia, Iran, India, Nepal, Indonezia, Thailanda și Cambodgia, dar și printr-un demers de autocunoaștere și testare a propriilor limite.

indonesia-20294181_10213783733967127_1774293294357466831_n

Cum ai decis să pleci prin lume pe bicicletă?
Mă gândeam de ceva vreme la călătoria asta. Lucram de cinci ani într-o companie din domeniul IT și mi se părea că intrasem într-o zonă de confort. Voiam să schimb ceva la nivel profesional, dar aveam, în același timp, și o mare dorinţă de a călători prin lume. Mă atrăgea Asia, spre exemplu, în care mai fusesem o singură dată. Aveam un prieten din copilărie care era tentat de idee, prin urmare ne-am încurajat reciproc.

Când s-a ajuns la alegerea mijlocului de transport, a existat iniţial tentaţia rulotei, până într-o seară când a apărut ideea bicicletei. Pentru că iubesc sportul și pentru că își doreau un mijloc de transport ecologic. Dar și pentru că exista dorinţa unei călătorii făcute în tihnă, fără rapiditatea și încărcătura pe care le presupune în zilele noastre un mijloc de transport precum avionul. A fost o modalitate de a descoperi nemijlocit și intim felul în care ritmul vieţii curge în ţări aflate la mii de kilometri distanţă. Și așa au pornit în octombrie 2016 către Est, din Istanbul, pentru că, simbolic, este orașul care face legătura între Europa și Asia, propunându-și o călătorie de un an.

Viaţa pe drum…
Am ajuns să trecem prin sate unde nu se oprește nimeni. Dar când mergi pe bicicletă, faci 40-50 de kilometri, după care trebuie să te oprești. Era iarnă când am traversat Iranul și ne-am spus că în cel mai rău caz, dacă nu găsim unde să dormim, ne putem adăposti într-o moschee. Dar nu a fost niciodată nevoie, pentru că, imediat cum ajungeam undeva oamenii erau foarte amabili. Îmi amintesc de un sat unde am intrat în singurul restaurant, iar omul de acolo ne-a oferit mâncare și fructe din partea casei și ne-a invitat să dormim la vărul lui care avea internet. Când am ieșit, tot satul era în faţa restaurantului și fiecare încerca să ne convingă să mergem să dormim la ei acasă.

Pentru a comunica, uneori nu e nevoie decât de esenţe, iar limbajul semnelor s-a dovedit a fi de ajutor în multe cazuri, precum și un tricou pe care colegii i l-au făcut cadou înainte să plece, cu semne care indicau foamea, nevoia de a repara bicicleta sau cea de internet.

Apropo de tentaţia de a se opri, de a se stabili practic într-un loc anume, Istanbulul ar fi putut fi o alegere, însă contextul politic era un minus, deși existau multe proiecte legate de drepturile omului în care i-ar fi plăcut să se implice. Sau chiar în Iran, la Teheran, ori în sud, la Shiraz.

turkey-dsc00904

Unde nu ai putea să locuiești?
Când am ajuns la Bombay, în India, mi-am spus că acolo chiar nu aș putea să locuiesc din cauza stresului la care ești supus continuu. Este vorba despre nenumăratele mașini care claxonează tot timpul și de furnicarul de oameni.

În ce loc ai rămas mai multă vreme?
S-a întâmplat, spre exemplu, în Nepal, unde am rămas o lună la Pokhara și am urmat un curs intensiv de yoga. A fost poate unul dintre cele mai frumoase momente ale călătoriei atât datorită cadrului natural (lacul, munţii Himalaya) dar și oamenilor deosebiţi și călătorilor din toată lumea care se opresc acolo în căutarea unui sens existenţial. 

După India, povestea a luat o nouă turnură resimţită chiar și ritmul călătoriei, care a intrat pe un făgaș de go with the flow.

Cine a plecat și cine s-a întors?
Când am plecat îmi doream să descopăr ţări, oameni și culturi ceea ce s-a și întâmplat până în India; după contactul cu yoga și meditaţia ne-am dat seama că această călătorie era desigur despre descoperirea lumii, dar, că devenise din ce în ce mai mult una a descoperirii de sine. La Bombay ne-am pierdut într-un fel toate reperele de occidentali, tot ceea ce știam. Oamenii se îmbrăcau diferit, aveau obiceiuri diferite, se exprimau diferit. Într-o astfel de ipostază trebuie să înveţi să ai răbdare, să înţelegi ce se întâmplă și chiar să iei distanţă în timpul acţiunii. După India, Nepal și destinaţiile care au urmat, Indonezia, Cambodgia, am simţit schimbarea care se producea în mine, iar Cambodgia a marcat și finalul călătoriei.

Care crezi că a fost sensul călătoriei tale?
La un moment dat am avut senzaţia că am descoperit multe, mai mult decât mi-aș fi putut imagina despre lume și despre mine și am realizat că aveam nevoie să mă stabilesc undeva pentru a-mi putea transforma în realitate ideile.

web-2

Drumurile l-au purtat înapoi la București unde a demarat, în 2018, împreună cu un prieten (Florent Mathé) o poveste care se numește Spinoa și care scoate la rampă spirulina (microalga cu superputeri alimentare) pe piaţa românească într-un mod care îmbină calitatea cu încrederea în viitorul alimentaţiei sustenabile. Iar printre deliciile Spinoa se află și ciocolata cu spirulină despre care puteți afla mai multe aici.

 

Articol apărut în Banchiza Urbană #10 (vară 2018)

Banchiza de vară te trimite la Summer Well.

Noi avem 1 abonament dublu de dat, tu scapă-ne de el!

VEZI OFERTA