La Atletul Albanez: După cum e datina/ Cei ce trec prin Slatina/ Viața li se pare dragă/ După un pahar cu bragă

Despre bragă am auzit povești de la părinții și bunicii noștri, însă prea puțini dintre noi au gustat sau au ocazia să o facă. Slătinenii sunt însă ceva mai norocoși datorită unei familii de albanezi care s-a stabilit în România de aproximativ 300 de ani. Familia Memish a adus cu ea secretele feluritelor dulciuri: halvița, rahatul turcesc, înghețata. Dar și braga, această băutură răcoritoare pe care mulți o consideră ciudată, dar despre care nu trebuie să ne facem griji că va dispărea: Hashim Memish, actualul patriarh al familiei, va transmite rețeta celor 11 nepoți și 13 strănepoți. Cofetăria lui Hashim Memish se află într-o casă din partea veche a orașului. De aici, dincolo de halviță, care te teleportează în copilărie sau de misterioasa bragă, ies enorm de multe povești și amintiri.

Care este istoria Atletului Albanez?
Înainte să vă spun povestea care definește numele Atletul Albanez, suntem o familie de albanezi care ne-am stabilit în România acum aproximativ 300 de ani; noi suntem urmașii vechilor indieni, voi sunteți urmașii vechilor daci; înaintașii noștri venit și s-au oprit în Țara Românească sau Țara Valahilor cum se numea atunci, legenda spunând că s-au stabilit în București, care în limba albaneză înseamnă „bine este”. Nu au venit să muncească, ci să investească capitalul propriu, au cumpărat un stabiliment și au făcut acolo băcănie și cofetărie. Ulterior, când veneau în România, alți albanezi ne căutau pentru că știm românește.

Cine este, de fapt, atletul albanez?
În jurul anului 1900 a plecat o delegație din Imperiul Austro-Ungar către Imperiul Otoman. Aceștia au făcut un popas lângă Slatina, unde șeful lor a făcut un concurs de lupte, iar unchiul meu Sabih, îmbrăcat în pantaloni scurți de piele și unși cu untdelemn, a reușit să câștige lupta și a primit 250 de napoleoni de aur. Nu a păstrat banii, o parte i-a donat primăriei, iar cu restul a organizat în centrul Slatinei o masă întinsă, să mănânce cine vrea de acolo și a fost o petrecere care a durat aproximativ 2 săptămâni. Așa s-au hotărât autoritățile acelor vremuri să le spună Atletul Albanez.

img_2173

Ce găsim de cumpărat în cofetărie?
La noi se găsește braga și înghețată, dar și citronadă, halviță și rahat turcesc, noi după comunism am încercat să facem și prăjituri și făceam aproximativ 20-30; noi avem un principiu, puțin și bun. Visul unui negustor, spunea tatăl meu, este să vândă toata marfă ca atunci când o termină să zică dacă mai aveam o vindeam și pe aia și mereu o să aibă aceeași satisfacție. Noi avem și o deviză: dai un ban, dar face! Legat de calitatea produselor lăsăm marele juriu să decidă, adică publicul, clientul.

Ce e bun, e bun! Dai un ban, da’ face!

S-a transmis rețeta din tată în fiu?
Rețeta se va transmite din tată în fiu, în momentul de față am 11 nepoți și 13 strănepoți.

img_2169Ce personalități au trecut pe la dumneavoastră?
Au trecut, Caragiale, Minulescu, Eugen Ionescu… Chiar și Ceaușescu ne-a călcat pragul, pe Ceaușescu îl știam de copil, lucra ca ucenic la o cizmărie în blocul de vizavi și venea la băcănie să cumpere produse. Acum după revoluție, am fost deosebit de onorat că ne-am bucurat de vizita fostului Ambasador al Americii, James Rosapepe; trebuia să vină la prefectura și toată lumea îl aștepta cu covorul roșu, dar el a zis: Eu vreau să merg mai întâi la Atletul Albanez care a fost privat în tot timpul asta. Și am primit un telefon din delegație că o să vină ambasadorul Americii la noi; le-am zis că am rugămintea să aștepte puțin să pot să strâng toți membrii familiei, să îl primim cum se cuvine. Am pus în prăvălie la casetofon, Ciocârlia, o muzică americană – Armstrong și muzică albaneză. A venit ambasadorul și toată delegația americană și le-am zis: Welcome în Slatina town, I’m sorry, I not speak very good English. I-am zis să se simtă ca acasă, i-am pus Armstrong și i-am dat să guste din bragă; a băut cu așa poftă și mi-a întrebat dacă poate să ia și acasă: a scos un bidon de un galon și mi-a spus să îl umplu. A fost pentru noi un moment de bucurie nemărginită!

Interviu apărut în Banchiza Urbană 10 / vară 2018
bu10_shop