Sub semnul anasonului, la un pahar de raki sau două de ouzo

3 noiembrie 2023

Sub semnul anasonului, la un pahar de raki sau două de ouzo

TEXT: Manuela Zipiși FOTO: Manuela Zipiși, Mustafa Erdağ/Pexels

Ușoare și vesele, băuturile pe bază de anason dau un sens aparte verilor și vacanțelor. Varietatea lor cuprinde întreaga lume, străbătând epocile, de la artisticul absint până la aguardiente (Columbia), anis (Spania), mastika (Balcani), aquavit (Scandinavia), areque (Etiopia), sambuca (Italia) sau pastis (Franța). Din marea familie, iată, a acestor băuturi ne vom opri însă la raki și ouzo care, în afară de aroma pronunțată de anason, și concentrația mare de alcool, mai au în comun și reacția de emulsionare spontană în contact cu apa. Cu alte cuvinte, însoțind un prânz copios la Istanbul sau un apus într-o insulă grecească, raki și ouzo se beau cu gheață și amestecate cu apă care le dau o nuanță specifică, alb-tulbure.

Dacă v-ați intersectat până acum cu scrierile lui Orhan Pamuk, știți, desigur, că în Turcia se poate bea oricând raki: la veselie, dar mai ales la necaz, pentru a-ți nuanța suferința în dragoste și, în general, orice stare sau gând demne de împărtășit prietenilor la o tavernă, pe înserat ori la un prânz prelungit. Cum ar fi, spre exemplu, la Musterek Meyhane, un restaurant din inima Istanbulului (zona Taksim) unde raki poate deschide sau acompania apetitul de la meze (aperitive) până la desert, care nu ar strica să fie varianta lor de halva caldă însoțită de înghețată de vanilie.

Despre raki – dublu distilat din struguri și aromat cu anason – se spune și că ar fi o băutură terapeutică, de aceea, veți întâlni mai mult ca sigur, în serile lungi de vară în jurul unor mese mari întinse și în acorduri de muzică tradițională, grupuri vesele care își dezleagă limbile în jurul sticlelor cu raki, căruia îi se mai spune și „laptele leului”. Cum se întâmplă, spre exemplu, în inima Cundei, cea mai mare insulă din arhipelagul Insulelor Ayvalık, la Moshos Taverna, unde meniul are influențe turcești și grecești, ca de altfel întreaga arhitectură a insulei.

Și dacă tot a venit vorba despre influențele grecești, din Ayvalık nu trebuie decât să plutim prin Marea Egee până ajungem în Creta, pentru a degusta o licoare înrudită cu raki, și anume ouzo. Despre ouzo se spune că își are rădăcinile într-o băutură preparată în secolul al XIV-lea de către călugării de la Muntele Athos, tsipouro; cât despre prima distilerie de ouzo, aceasta a apărut în secolul al XIX-lea, iar de atunci grecii au inclus licoarea pe lista celor mai îndrăgite ingrediente ale propriei art de vivre.

Ouzo (obținut pe același principiu al distilării strugurilor) se savurează sub răcoarea cuburilor de gheață și combinat cu apă, înghițitură cu înghițitură, spre exemplu, la taverna din centrul unui sat de munte, cum ar fi Vamos, în compania unei farfurii cu meze, în timp ce bătrânii locului încing un joc de cărți. Sau la un prânz târziu, pe drum, între o plajă ascunsă și o mânăstire calmă, în timp ce frunzele măslinilor se unduiesc ușor, iar masa se umple cu brânză saganaki, musaca, tzatziki și salate. Iar cine crede că ouzo nu merge și la apus, nu s-a așezat probabil la terasa boutique hotelului Alcanea, în portul venețian din Chania pentru a vedea cum soarele apune dincolo de far. Indiferent unde vă prind drumurile la o masă pe care apar și o sticlă de raki ori ouzo, nu uitați să ciocniți înainte de a savura.