fbpx

Design cu amprente marine la Raionul de Pește

TEXT: igloo FOTO: Sebastian Stan

De curând s-a redeschis restaurantul Raionul de Pește din București, cu un design interior purtând amprenta stilistică inconfundabilă a lui Karim Rashid și a echipei sale. Întregul concept stă sub semnul unui „minimalism senzual”, ce completează sugestiv, prin formă și culoare, experiența culinară specifică locului.

Ideea amenajării gravitează, desigur, în jurul universului marin, creând un efect vibrant de imersare într-un mediu subacvatic – de aici decorul general în linii undulate, fluide, cu rezolvări într-un registru figurativ. Astfel, canapelele trimit la valurile mării, corpurile de iluminat amintesc de meduze, bancuri de pești se profilează pe pereți, toate fiind elemente custom-made pentru acest proiect.

Cromatica răspunde și ea temei de proiectare, în accente expresive de verde smarald, albastru cobalt și efecte sidefat-metalice, sugerând reflexiile apei.

 

Din amenajare nu lipsesc câteva dintre piesele celebre semnate Karim Rashid, precum scaunul BoConcept Ottawa, oglinda Deknudt Scoopy ori scaunul REDI Kat.

Proiect: Restaurant Raionul de Pește; Amplasament: Calea Floreasca 113, București; Design interior: Karim Rashid Inc.; Suprafață: 380 mp; Finalizat: 2023

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0