fbpx

Femei în arhitectură. Eliza Yokina: „Proiectele semnificative pentru mine au stat la limita dintre arhitectură și orice altceva”

Interviu realizat de Anda Zota
FOTO: Cornel Lazia

Cu o prezență absolut remarcabilă, Eliza Yokina este o arhitectă recunoscută pentru munca sa multidisciplinară – fie că vorbim de arhitectura construită, design, educație sau instalații temporare, proiectele Elizei încorporează referințe abstracte și surprinzătoare, care antrenează imaginația utilizatorului. Pentru mine, Eliza Yokina a fost dintotdeauna un mentor din punct de vedere profesional. Îmi amintesc perfect prima interacțiune: pe holurile facultății de arhitectură, la care fusesem recent admisă ca studentă, era expus un proiect al Elizei din primul ei an de facultate. De fiecare dată când treceam pe lângă, mă opream să-l studiez. Era un pavilion expozițional, cu o arhitectură cu gesturi clare și sensibile. Un Google search mai târziu, am descoperit în ea o arhitectă care mi-a inspirat de la distanță parcursul profesional. Interviul ce urmează construiește un portret închegat, conectând multe paliere care descriu personalitatea aparte a Elizei.

 

Cum s-a dezvoltat interesul tău pentru arhitectură?
A fost o întâlnire neașteptată și fericită. Interesul, practic, a crescut constant în timpul studiilor și, dintr-o alegere mai mult sau mai puțin întâmplătoare, a devenit un mod de a mă raporta la totul, măsura lucrurilor și a lumii. Trebuie sa precizez aici că am venit la studii în România la 18 ani, direct după o încercare eșuată de a intra la Arte în Sofia.

 

Cum ai început să lucrezi în domeniu? Care erau perspectivele tale la debutul carierei?
Am început să lucrez încă din timpul studenției, ba că aveam timp, ba că mi se părea că e ceva de făcut și mă ajuta să învăț mai mult, să mai câștig ceva pe lângă bursă… La început, făceam echipe de concursuri cu alți colegi studenți și am colaborat în felul ăsta cu Mario Kuibuș și cu Dorin Ștefan. Încet-încet, m-am angajat prima dată la PZP, apoi am lucrat la ZIPstudio. Cu Marius Marcu Lepadat am lucrat încă din anii de şcoală şi sub îndrumarea lui am realizat primul meu proiect construit, un imobil de apartamente în Neptun. După ce am terminat Școala „Ion Mincu”, am ajuns la Urbancult – Adrian Soare, cu care, după câțiva ani (vreo doi), am format biroul SYAA (Soare & Yokina Arhitecți Asociați).

 

C86A4515-HDR

Detaliu intrare apartament Urban spaces – Badea Cârțan ansamblu rezidențial. Foto: Sabin Prodan

 

Am apreciat toate proiectele tale, dau dovadă de rafinament și creativitate. Care ai spune că este, dintre toate, proiectul tău preferat?
Ar fi tare nedrept să spun că am unul preferat; toate proiectele mă bucură atunci când lucrez la ele, mă preocupă și mă provoacă, devin o constantă în cotidianul meu. Sigur că după un timp îmi aduc aminte de unele proiecte mai des decât de altele, dar aici cred că se amestecă mult întreaga poveste a proiectului, nu doar semnificația sa din punct de vedere arhitectural.

De obicei, în cercul de prieteni al arhitecților, ai să găsești multi „foști” clienți. În jurul unor proiecte, mai ales atunci când există chimie, se creează și prietenii și relații trainice. De exemplu, apreciez relația cu fetele de la Simbio, Mazilique, cu care acum sunt vecină; cu cei de la Limanul Resort, cramele Corcova, Roy&Dâmboviceanu, cu famila Mandrea… În felul acesta, oamenii și relațiile pe care le stabilești cu ei pot influența preferințele. Simt asta și pentru proiectele în care am învățat mult, care m-au scos din zona de confort, indiferent de rezultat. Una peste alta, uitân­du-mă înapoi, proiectele semnificative pentru mine nu au fost neapărat cele arhitecturale, ci mai degrabă cele care au stat la limita dintre arhitectură și orice altceva, precum e cartea „Vise despre Case”, Asociația „De-a Arhitectura”.

 

Privind înapoi, care au fost cele mai mari provocări de până acum în domeniu?
O lecție, sper, învățată în timp: să acomodez partea pragmatică în proiect. Încerc să rămân alături de echipă pe traiectoria stabilită, deși, de cele mai multe ori – cu scopul și scuza, în același timp, de a îmbunătăți – caut modificări.

 

Axonometrie

Proiect recontextualizare vilă istorică București. Randare: Yasmin Asan

 

Povestește-ne despre originile tale.
M-am născut și am crescut într-un sat aproape de Dunăre, în Bulgaria – mama vlahă, tatăl bulgar. Am avut o copilărie, cum poate fi ea la țară, cu tot ce vine la pachet mai frumos legat de: comunitate, bunici, mâncare, libertate la joacă, natură etc. Mă consider extrem de norocoasă că m-am născut tocmai acolo și tocmai în acea familie; simt că în felul ăsta mi-au fost date amintiri foarte frumoase și simțuri ascuțite. Cu siguranță că, în alt context, acestea ar fi fost altele, ceea ce, probabil, ar fi dat o formă diferită viselor mele.

 

Ce înseamnă să fii femeie într-un domeniu precum arhitectura?
Mă bucur că am ajuns să fiu arhitect și că pot practica meseria asta. Arhitectura este o profesie cu multe provocări, dar și satisfacții; mereu în schimbare, dar nu foarte dinamică, așa că poți găsi timp și plăcere în a te ține informat, în a învăța în continuare. Avantajul de a lucra pe proiecte implică un set de cunoștințe și abilități specifice, precum organizare, comunicare, task management, pe care le consider atuuri de genul feminin. Lucrul cu materiale, interioare, detalii, este într-o zonă poate mai atractivă pentru femeile arhitect. În schimb, dacă ne gândim la business, top management, încă observăm în acest domeniu că lucrurile se leagă mai ușor între bărbați. Femeile sunt, în cele mai multe cazuri, un pas imediat în spate. O privesc ca pe o normalitate la care mă raportez firesc, deși uneori poate fi inconfortabil.

 

Rahmaninov 38 (1)

Amenajare interioară, Rachmaninov. Foto: Radu Matei

 

Arhitectura are și o latură efemeră; una centrată pe experiențe imediate care lasă în urmă o memorie. Cum s-a dezvoltat interesul tău pentru instalații artistice și, în general, pentru fuziunea arhitecturii cu arta?
Arhitectura este dintotdeauna și artă, prin faptul că nu este doar un adăpost, ci o expresie asumată a lumii. În ultima vreme observăm o golire a arhitecturii de conținutul ei semnificativ. Procesul de a face construcții a devenit atât de complex și intercalat între diversele expertize și entități, încât lasă un gol în relația arhitectului cu clădirea. Expresia arhitecturii se poate afișa numai în finalitate, astfel gândirea și gestul arhitectural se transpun doar în timp, mai mult, procesul nu mai creează emoție și nu transmite, fiind un proces închis. Transformarea unui loc sau construcție este unidirecțională, ea nu creează scenarii, înfățișări și identități temporare.
În contextul ăsta încerc să îmi imaginez o recuperare a emoției – prin intervenții concrete și scurte ca durată, intense ca mesaj și, sper, ca percepție, ceea ce poate duce la chestionarea limitei arhitecturii față de arta de tip instalație sau site-specific. Încerc să recuperez o emoție și totodată o bucurie în ceea ce privește facerea ca proces.

 

o FAMILY

O Family. Foto: Materia repositorium

 

Cum ai dezvoltat conceptul pentru expoziția Shaping Design Together ?
Împreună cu colegii de la Cumulus (Zenaida Florea, Yasmin Asan și Răzvan Mălăncioiu), am căutat un concept spațial care să transforme sălile Muzeului Național de Artă, care ni s-au părut destul de dificile pentru a găzdui o expoziție de acest tip și cu un număr nu foarte amplu de exponate. Fiind vorba de o expoziție cu produsele a cinci designeri de obiect români care au definit, în ultimii ani, acest domeniu, am căutat să creăm un cadru prin care să evidențiem creațiile lor. Asta a dus la o scenă care a devenit, metaforic și fizic, conceptul proiectului. Forma a cuprins foarte bine un spațiu ce părea greu de stăpânit, oglinda a avut un efect de dizolvare a prezenței stâlpilor. După câteva încercări, am ajuns la varianta care a pus în valoare cel mai bine aceste gânduri. Restul au fost detalii și construirea expoziției de către echipa Cartierul Creativ, care a fost clientul și curatorul acestui proiect.

 

Expoziția Shaping Design, Together Muzeul Național de Artă (10)

Shaping Design Together. Foto: Radu Matei

 

Mi-ai povestit recent că preocuparea ta pentru identitate în arhitectură s-a născut organic, pe măsură ce dezvoltai proiecte cu personalitate. Cum ai descrie acest proces?
Mă interesează cum se construiește identitatea unui loc, a unei clădiri sau a unui spațiu și, de cele mai multe ori, găsesc că arhitectura în sine definește destul de mult identitatea, fie că acest lucru este unul căutat și asumat, fie că apare întâmplător. Arhitectura este o construcție din imagini, experiențe și comportamente, prin felul în care este gândită și exprimată. Așa că foarte ușor poate deveni purtătoare de identitate sau ceea ce numim azi brand. Fiind o construcție de dimensiuni mari, prin esența ei, poate deveni ușor acel purtător sau reprezentant al brandului definitoriu, ceea ce se și întâmplă de cele mai multe ori. Exemplele sunt foarte multe, începând cu celebra stradă Omotesandō din Tokyo, unde arhitectura clădirilor e marcă în sine.

Interesantă e și propunerea arhitecturii din punct de vedere funcțional și organizațional pentru a defini și alte zone ale unei identități, fie că vorbim despre un interior sau o configurație a unui spațiu. Arhitectura are practic toate uneltele și posibilitățile de a construi o identitate, fie că vorbim de persoane, de companii sau de structuri administrative, de exemplu. Însă acest lucru trebuie să fie un demers asumat și de cele mai multe ori corelat cu brandingul.

 

Silk District (8)

Intrare în cartier rezidențial Silk District. Randare: BARBAR

 

 

Ce sfaturi ai pentru tinerii arhitecți?
Am observat cu satisfacție că tinerii arhitecți, pe lângă faptul că reușesc să facă arhitectură de bună calitate, sunt destul de bine adaptați la realitate, la noile tehnologii și reușesc să se dezvolte frumos, ceea ce mă duce cu gândul că sfaturile ar putea fi de prisos.

 

La ce proiecte lucrezi acum? Către ce direcție îți canalizezi munca?
Încerc să nu mă pierd în prea multe proiecte și taskuri personale. Gândesc și îmi îndrept atenția din ce în ce mai mult către artă ca obiect sau proces și vreau s-o integrez mai organic în tot cea ce fac. Momentan lucrez la conversia unei fabrici în hotel și resort de 4 și 5* în Delta Dunării, o clinică și hotel în munți în Vrancea, la câteva proiecte de transformare și extindere într-o cramă, ARZU – un mic restaurant, la reabilitarea, restaurarea și contextualizarea unei vile reprezentative din București cu destinație de locuință și funcțiune culturală și alte câteva imobile de locuințe, dar și la un proiect foarte drag pe care o să îl dezvălui la timpul potrivit.

 

Eliza este senior partner la CUMULUS, membru fondator al SYAA și De-a Arhitectura și a câștigat numeroase premii de-a lungul anilor. Ca artist mereu racordat la propriile credințe și percepții, Eliza își găsește, în cadrul echipelor pe care le coordonează, locul unde își poate explora creativitatea și sensibilitatea.

 

Articol publicat în igloo #205 / decembrie 2021 – ianuarie 2022 / Viena. Locuinţe sociale

igloo_205-shop

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0