Mood board pentru un aprilie 2023 #degustbun
TEXT: Manuela Zipiși; FOTO: arzu, courtesy of Eliza Yokina
Ne declarăm in the mood for desert în aprilie și încercăm să facem o listă (scurtă, totuși) de locuri cu prăjituri savuroase din București (& extra muros), în speranța că în jurul lor se vor așterne multe momente memorabile, în oraș sau acasă.
Oasis Cake la arzu
La arzu, pe străzile Cartierului Evreiesc, e rost de meniu apetisant de prăjituri (și nu numai) semnat de Cristina Mazilu. Acesta se mișcă în ritm cu anotimpurile și stă bine la masă în contextul design imaginat de arh. Eliza Yokina. Povestea, pe larg, în #igloo213, iar Oasis Cake, pentru cei care nu știu, este însiropată cu miere și șofran și presărată cu fistic.
Tartă cu matcha la Nood – Stripped of Artificials
În zona Pieței Victoriei bucureștene, la Nood, bucuria poate veni pe axa tarte vegane-cafea-design. Un loc cu un dozaj bine echilibrat între amenajarea de interior caldă și neostentativă (A. DE I. DESIGN, arh. Andreea Cucu și arh. Adrian Ciorgovean) și prăjituri responsabile cu ingrediente și gustoase. Povestea, pe larg, aici.
Choux cu vanilie la Ohlala Pâtisserie
O vizită la Paris poate începe chiar în Piața Amzei, cu o oprire la Ohlala Pâtisserie unde arta deserturilor franțuzești se desfășoară în toată paleta și finețea gusturilor sub bagheta pastry chef-ului Alina Petrea. Povestea, pe larg, în #igloo212.
Prăjituri de casă la Coloniale
O călătorie nu departe de București se poate finaliza în liniștitul și fermecătorul Câmpulung Muscel. Aici, o oprire obligatorie la o cafea acompaniată de o prăjitură de casă se face la Coloniale, o casă negustorească cu cafenea, unde pentru o completă descindere în timp se poate chiar dormi o noapte sau două. Povestea, pe larg, aici.
Înghețată la Centrale
Iubitorii de pizza & design (arh. Corvin Cristian) știu deja că una dintre cele mai populare destinații de pe Calea Victoriei a devenit pizza barul Centrale care, mai nou, ne tentează și cu înghețată la cornet sau pahar în două variante fresh și nostalgice: gelato-vanilie și sorbet-căpșuni (zambotti). Povestea Centrale, pe larg, aici.