A devenit o practică zilnică să faci o schimbare. Notarea schimbării este și ea în pragul genericului. Oare derizorie? Aproape că suntem indiferenți, din prea multă uzură, la termenul nou (a se citi NEW). Schimbăm – poate prea repede – obiecte minore, mobilier și case.
E miez de iunie și vă invit să deschidem numărul 190 al revistei igloo cu o poveste de vară. Într-una din zilele trecute, când arșița se juca, încă de dimineață, cu asfaltul și liniile verticale ale orașului, am fost la o conferință despre construirea reputației în
România e altfel. Știm asta de ceva vreme, fie și datorită controversatei cărți a d-lui Boia, care, nu-i așa?, a demonstrat cu vigoare chiar premisa din titlu. Așa stând lucrurile, probabil că nimic nu trebuie să ne mai mire (sau revolte), iar dacă totuși ceva
[mp_row] [mp_span col="9"] Scriam, în urmă cu două luni şi în aceeaşi „prestigioasă” publicaţie, un articol numit „Arhitecţi de Dumping”, în care mă plângeam de prestaţia moralo-economico-profesională a unora dintre colegii de breaslă. Îmbarcaţi pe traseul preţuri infime – calitate slabă a proiectelor – spaţiu public distrus,
[mp_row] [mp_span col="12"] Mi-am amintit recent o discuţie veche de acum câţiva ani (trei, patru?), în care un amic, arhitect şi el, se plângea, revoltat, căci direct afectat, de preţurile derizorii de proiectare practicate cu nevrednică asiduitate de o parte a membrilor breslei. Cum mă lovisem doar
Anul ăsta nu am făcut (aproape deloc) poze în vacanţă. Deşi am fost într-o insulă grecească în care nu mai fusesem, desigur pitorească şi chiar şi cu arhitectură decentă. Deşi am, ca tot omul, un telefon cu cameră foto, care la o adică, ar putea
[mp_row] [mp_span col="9"] Extraordinar de actuală, orice protocronist decent (oare decent vine de la Deceneu?) o poate confirma, întrebarea de mai sus relansează o dezbatere milenară, pe care mult mai recentul popor român nu a reuşit încă să o tranşeze. Dificila şi monumentala sarcină a răspunsului nu